Femeia

Femeia

Femeia – ram de har în această lume,
Cu pas domol și inima de foc,
Ea poartă veșnicia-n al său nume
Și duce greu-n taină, ca pe-un joc.

În ochii ei se oglindește cerul,
Scăldând în lacrimi taine și dureri.
Din glasul ei, ce apără adevărul,
Se-aprind și mor povețe și tăceri.

Nu-i doar o floare pusă spre privire,
Ci-i rugă vie, jertfă și suspin.
Ea poartă-n trup fiorul de zidire
Și-n duhul ei – vindecător alin.

Când pașii-i trec prin umbre sau lumină,
Ea nu se teme, ci rămâne-n har.
Se-afundă-n rugăciunea ei divină
Și se jertfește zilnic pe altar.

Femeie, nu uita că ești frumoasă!
Prin tine curge veșnicul izvor.
Ești rugă vie-n lumea dureroasă,
Un chip de-arhanghel, taină și fior.

Nu-ți stinge focul tău, ci fă-l să crească,
El, înspre cer, te poartă ne-ncetat.
Prin tine lumea poate să renască,
Căci rostul tău e tainic și curat.

Ridică-te, femeie, ești făclie,
Cu tine prinde viața primul cânt.
Chiar dacă drumul pare o pustie,
Tu ești răspunsul Celui veșnic sfânt.