Fecioarele

FECIOARELE

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Fecioarele cu candelele pline,
Spre-ntâmpinare au ieşit s-aştepte;
Şi tot priveau spre-naltele coline
Să vadă, oare Mirele nu vine?
Şi-au adormit şi cele înţelepte.

Şi toate zece-n plină aţipire
De somnul nopţii au fost biruite!
Şi n-au ştiut nimic despre venire,
Uitând de nuntă, până şi de Mire,
Până în clipa când au fost trezite.

Şi noaptea aceea părea prelungită
Mirele părea că zăboveşte,
Şi necredinţa le-a dus în ispită...
Cum poţi să dormi?... când nunta-i pregătită
Sus, în palatul care străluceşte...

Era o noapte plină de furtună
Cu vânt năprasnic, vânt de încercare.
Când necredinţa lumii se răzbună.
Dar şi din cer o trâmbiţă răsună
Că-i miezul nopţii şi Mirele apare!

Şi s-au trezit fecioarele deodată
Din lungul somn, din noaptea nepăsării,
Văzând minuni şi semne ce se-arată
Pe tot pământul şi în lumea toată,
Vestindu-le că-i ceasul deşteptării!

Că acei din jur, cu vorbe hulitoare
Batjocoreau credinţa lor aleasă;
Dar cu iubire, sfintele fecioare
Mergeau 'nainte spre întâmpinare,
Căci fiecare ştia că e Mireasă.

Şi-atunci pe drum, din vale, spre colină,
Era-ntuneric, nu puteai străbate;
Nu se zărea o rază de lumină.
Fecioarele de-abia puteau să vină;
Şi nu erau în siguranţă toate!

Căci numai cinci aveau din cele zece
Şi candelă, şi untdelemn în vase.
Şi drumul lung, şi noaptea ceea rece,
Şi se vedea cum untdelemnul trece,
Şi ce-au avut, aproape totul arse.

Şi-n vălul nopţii au rămas uimite
Când şi-au văzut candelele uscate
Fecioarele ce-au fost nechibzuite!
Căci untdelemnul era pe sfârşite,
Şi-abia atuncea au fost deşteptate.

Şi s-au rugat atunci să le ajute
Surorile ce-au ştiut să chibzuiască
Din untdelemnul lor să le-mprumute,
Să nu rămână pe cărări pierdute
Şi Mirele să nu le mai găsească...

"Salvaţi-ne! Suntem în primejdie!
Candelele sunt gata să se stingă!
-Ce rugăciuni, ce strigăte-n pustie-
Suntem surori, ah, milă să vă fie!
Şi iată noaptea stă să ne învingă.

Şi ştim precis că Mirele apare
Şi ce vom face fără de lumină?
În plină noapte, spre întâmpinare,
Pân' la palat distanţa-i uimitoare
Şi-i miezul nopţii, trebuie să vină!

Şi cum să pierdem nunta cea slăvită
Cum n-a mai fost... şi nici n-o să mai fie...
Când ştim şi noi că este pregătită
În ţara Lui, în ţara însorită,
Acolo unde-i numai bucurie.

Şi s-au văzut atât de strâmtorate
În plină noapte, fără-orientare,
Şi-ar fi dorit să fie sprijinite,
Dar celelalte, cele chibzuite,
Aveau ulei, dar n-aveau de vânzare.

Atunci, deodată-ar fi dorit să-nveţe
Cu de-amănuntul tainele pierdute;
Şi s-au întors degrabă în pieţe,
Şi-au alergat cu lacrime pe feţe
La cei ce vând miresmele plăcute.

Era târzie însă a lor grăbire,
Căci miezul nopţii a trecut şi iată:
Un nor slăvit, cu multă strălucire,
S-a arătat în noaptea de răpire
Şi uşa sfântă s-a închis deodată.

Căci Mirele era ISUS -I u b i r e a-
Iar untdelemnul, -Duhul Sfânt, P u t e r e a-
Fecioarele ce-au aşteptat venirea,
Erau creştinii ce-au primit sfinţirea,
Iar candela, -Cuvântul, I n v i e r e a-

Şi miezul nopţii înseamnă că păcatul
Îşi va atinge culmile dorite,
Când şi aleşii vor uita de sfatul
Să steie treji, că vine Împăratul
În clipele ce nu vor fi gândite.

Iar deşteptarea va fi o furtună
Cu încercări, şi lovituri amare.
Când cei ce vin aici şi se adună
S-or despărţi, şi n-or mai fi-mpreună
Căci vor rămâne numai cinci fecioare.

Iar glasul sfânt ce va striga că vine,
E un Arhanghel, câtă bucurie!
Căci Duhul Sfânt prin razele divine
Te va răpi, de-a locuit în tine.
Şi vei zbura spre nor, spre veşnicie.

Şi uită-te la cinci din cele zece;
Ce-au tot bătut la uşa încuiată.
Isus le-a zis, din faţa Lui să plece,
Că-n lumea lor, în lumea care trece,
El nu le cunoscuse niciodată...

Să fii creştin, să ai şi legământul,
Să ştie toţi că tu erai fecioară;
Ai şi cântat, ai şi vestit Cuvântul,
Ai suferit şi ploile, şi vântul,
Şi-n ziua ceea, să rămâi afară.

"Nu vă cunosc"! -s-a pronunţat sentinţa-
Şi noi credem că diferenţa-i mică;
Dar uită-te, uleiu-i chibzuinţa,
Ce-n rugăciune ne-a aprins dorinţa,
Şi dragostea, ce nu cunoaşte frică.

Căci fraţilor, secretul logodirii
E dragostea, ascunsă-n gelozie.
El ne-a iubit, El, Mirele lubirii...
Şi ne-a chemat să fim ca trandafirii
Acei ce vor ai Lui ISUS să fie.

Tu frate drag, şi soră credincioasă
Ascultă-mă, nu refuza îndemnul.
De vrei să fii a cerului Mireasă,
Fecioară înţeleaptă şi aleasă,
Ia-ţi Candela şi ia-ţi şi Untdelemnul.

De vrei să fii la prima Înviere,
Să poţi zbura în noaptea de răpire,
Nu te opri, ci roagă-te, şi cere
Ca să primeşti din Duhul Sfânt putere,
Şi Untdelemnul, pentru pregătire.

Căci nu-i destul să vii la adunare,
Să fii creştin, să ai doar cunoştinţa;
Căci uită-te, iubirea arzătoare
Era aprinsă doar la cinci fecioare,
Deşi cu toate aveau pocăinţa.

Aici e vorba de o plinătate
Ca Petru şi Ioan -plini de Duhul Sfânt-
Să nu rămâi creştin pe jumătate
Doar la botezul apei tulburate,
Că vei rămâne-n vale, pe pământ.

Căci Mirele ne-a arătat venirea
De astă dată, prin asemănare.
Vorbindu-ne la toţi prin pilduirea
Cum se va face-atuncea întâlnirea
Între ISUS şi cele cinci fecioare.

Şi El spunea că undeva se vinde
Uleiul Sfânt, Cereasca Mângâiere,
Iubirea arzătoare şi fierbinte
Ce-n candelă şi-n suflet se aprinde
Şi ne ajută-n luptă şi veghere.

Există deci în lume o piaţă
Şi-o farmacie binecuvântată,
Cu untdelemnul care dă viaţă,
Şi-aceasta e Scriptura ce ne-nvaţă,
Şi-aceste taine sfinte ni le-arată.

Dar cine oare caută să găsească?
Priviţi-le pe cele neînţelepte;
Ar fi dorit şi ele să primească
Dar n-au cerut, n-au vrut să stăruiască
Şi-astfel pe Mire, gata să-L aştepte.

N-au vrut nici ele, dar nici Farmacia,
Că nu găseşti în orice adunare
Pe Duhul Sfânt, Uleiul, Bucuria,
Căci la amvoane s-a urcat mândria,
Tăgăduind a Duhului lucrare.

Şi uită-te la cinci din cele zece,
E jumătate din popor afară;
În noaptea aceea groaznică şi rece,
Când cei aleşi cu Domnul or să plece,
Ei vor rămâne-n chinuri şi ocară.

Dar pân-atunci există îndurare
Încă o zi, sau poate încă una;
Treziţi-vă din somn, fecioare.
Luaţi uleiul de întâmpinare
Pe Duhul Sfânt, logodnă şi arvună.

Când îngerul suna-va deşteptarea
Şi miezul nopţii, marea întâlnire,
Cântând, să strige toată adunarea:
O, Mire drag, Tu ne-ai adus iertarea,
Te preamărim cu imnuri de iubire.

AMIN