Fecioara

Aducând pe umeri vasul plin,
cobora fecioara pe cărare.
Mângâind în treacăt flori de crin,
ascultând un murmur de izvoare.

Se uita cum zboară porumbei,
cum se-aruncă-n slavă ciocârlia.
Și simțea arzând în pieptul ei
dorul întâlnirii cu Mesia.

O, de-ar fi o scară către cer,
o cărare printre nori, departe!
S-ar sui și-ar sta într-un ungher
să privească viața fără moarte...

S-ar sui!...Dar totuși pe pământ
sunt atâtea răni, sunt legăminte,
sunt bătrânii ei cu suflet frânt...
sunt doi ochi...ce-i stăruiesc în minte.

Iosif...Iosif....arc de curcubeu
peste cerul viselor curate!
Iosif!...Iosif...îi șopteau mereu
crengile de vânturi legănate....

Și fecioara cobora încet.
Iar în văi, unde sfârșea livada,
se zărea, în vechiul Nazaret,
o căsuță albă ca zapada...

În căsuța dintre meri răzleți
lângă patul cu pânzeturi ninse,
între suluri sfinte de profeți,
sub lumina candelei aprinse,

cu evlavia păstrată din străbuni,
în genunchi plecându-se fecioara
înălța duioase rugăciuni
ce umpleau de-nfiorări cămara.

Dar deodată... iat-o fără glas...
Ce oștean alături i se-arată?
Ușa doar e cu zăvorul tras
și fereastra, bine ferecată.

Cu o față cum în lume nu-i,
un străin în zale o privește.
Ce luceferi sunt în ochii lui!
Ce izvoare-n glas când îi vorbește!

"Pace ție, cea primită-n har!
Domnul e cu tine-n veșnicie!
Binecuvântată ești tu dar
și aleasă-ntre femei, Marie!"

Tulburată ea privea acum,
neștiind ce trebuie să creadă.
Nu putea-nțelege nicidecum
Ce virtuți îi stau în cer dovadă?

"Nu te teme!" îngerul vorbi.
"Dumnezeu te-a îndrăgit nespus.
Iată... un copil vei odrăsli
și-I vei pune numele Isus!...

Singur El născut din Dumnezeu
Înainte de-a fi cer și soare,
va primi și va păstra mereu
tronul lui David peste popoare!"

Cum? Pe ea? O floare-ntr-un ungher..
Chiar pe ea Cel Veșnic o alege?
Ea să nască-un fiu venit din cer?
Ea să legene Eternul Rege?

Ce-ndurări! Ce glorios cuvânt!
Însă... vai!... lui Iosif....cum să-i spună?
Nu va fi pe lume niciun sfânt
să nu vadă-n spusa ei minciună.

"Cum să-i pot vorbi, cu ce-nțeles,
că nu-i sunt nicicum necredincioasă?
Cum să-i spun că Tatăl m-a ales?
ca să fiu Măririlor mireasă?

Ce logodnic, cât ar fi de bun,
ar putea s-alunge îndoiala?
Floarea când rodește, cum să-i spun
că-și păstrează în ascuns petala?"

Vai, ce slavă...care apasă greu!
Ce cunună...de dureri tăcute!
Ea va naște-un Prunc din Dumnezeu,
dar cu prețul dragostei pierdute.

Lung privi afară lăcrimând.
Mai ușor ar fi primit să moară.
"Cum se va-ntâmpla," șopti ea blând,
"căci sunt singură și sunt fecioară.

"Duhul Sfânt asupra-ți va veni
ca lumina flăcării din sfeșnic.
De aceea Fiul tău va fi
Fiul Dumnezeului cel veșnic!"

"O, stăpâne, iată roaba ta.
Facă-mi-se după cele spuse!"
Și plecă îndată de la ea
îngerul, așa cum apăruse.

Plângi, Marie! Candela s-a stins.
Când la geam petale în tăcere.
Slava ce se dă din Necuprins
nu-i lipsită-n lume de durere.

Mulți de-acum prin secoli te-or huli,
Împietriți ca-n zilele lui Noe;
pe când alții, făr-a te iubi,
te vor face idol, fără voie.

Însă crinii albi ce i-ai iubit,
gingașele jocuri de izvoare,
munții ce-i priveai în nesfârșit
peste țărmuri de albastră mare,

zorii cei părtași la suferinți,
stelele în goană pe orbită,
îngerii și cetele de sfinți,
toate-n veci ți-or spune: Fericită!

*

Fericiți cei care-n lume plâng
și primesc pentru Isus ocara!
În eternul fericirii crâng,
vor trăi eternă primăvara!