Februarie atipic(var.îmbunătățitîtă.)

Februarie atipic
(var. îmbunătățită)


Februarie atipic
În tot spațiul mioritic
Cu temperaturi de mai
Bine-ar fi ca să mai stai.

Tu ești sora cea mai scundă
Dintre douășpe surori
Care poate-ntr-o secundă
Să pună pe geamuri flori

După ce-atrecut prin tine
Aer mediteraneean
Te surprinde-nghețu-n fine
Care parcă parc-un an

Ce să zic de martie
Lun-a zeului război
Care-nșiră pe ogoare
Încărcate cu gunoi
Care trase de doi boi

Oamenii ca mici pitici
Risipesc gunoi cu furca
Se agită poți să zici
Că joacă pe câmp mazurca

Soarele cu dinți se-arată
Printre nori precum o pată
De ulei recent spălată
Pe o ieftină cravată

Îndrăznesc să mă gândesc
La două luni mai plăcute
Când căldurile sosesc
Temperate pe tăcute

Pun mai multe așchii-n sobă
Suflu tare că-i doar jar
Obțin praful de pe tobă
S-a aprins și s-a stins iarț

Mă scutură frigul iernii
Celei mai scurte dintre luni
Mi s-au cam gătat cocenii
Ca și cei câțiva cărbuni
Stau sub țol și mă strâng ghem
Și de frig nu mă mai tem
Dar mă minunez de toate

Ce le văd și le trăiesc
Lucruri vechi dar minunate
Care veșnic se rotesc
Prin mult har Dumnezeiesc

Lună, an, deceniu, veac
Milenii și veșnicii
Nu-s timpuri să-ncapă-n sac
Căci diferă-n galaxii.

Primăvară, vară, toamnă, iarnă
Prunc fetiță, fată, doamnă,
Mugur, frunză, iarbă, fân
Se tot trec și iar revin

Legea-i de Domnul lăsată
Ea nu piere niciodată
Doar dacă le schimbă El
Atunci nu rămân la fel.

O-ntrebare mă frământă
Câți s-or înălța pe Stâncă? ! !
Câți oare rămân pustii
Câți trăiv-or bucurii
În nescrise veșnicii? ? ! ...

Aleluia îngeri cântă
Celui ce-a zidit natura
Toate-n ordine-au venit
Ordinea le dă măsura
Și doar omul se frământă

Și doar el îi schimbă rostul
Pe-un pământ ce nu-i al nostru
Când se-abat de la credință
Și o fac cu bună știință
Suferind în consecință.

De nu știi ce e-n Scriptură
Învață de la natură
Fiindcă-n ea po Februarie atipic
(var. îmbunătățită)


Februarie atipic
În tot spațiul mioritic
Cu temperaturi de mai
Bine-ar fi ca să mai stai.

Tu ești sora cea mai scundă
Dintre douășpe surori
Care poate-ntr-o secundă
Să pună pe geamuri flori

După ce-atrecut prin tine
Aer mediteraneean
Te surprinde-nghețu-n fine
Care parcă parc-un an

Ce să zic de martie
Lun-a zeului război
Care-nșiră pe ogoare
Încărcate cu gunoi
Care trase de doi boi

Oamenii ca mici pitici
Risipesc gunoi cu furca
Se agită poți să zici
Că joacă pe câmp mazurca

Soarele cu dinți se-arată
Printre nori precum o pată
De ulei recent spălată
Pe o ieftină cravată

Îndrăznesc să mă gândesc
La două luni mai plăcute
Când căldurile sosesc
Temperate pe tăcute

Pun mai multe așchii-n sobă
Suflu tare că-i doar jar
Obțin praful de pe tobă
S-a aprins și s-a stins iarț

Mă scutură frigul iernii
Celei mai scurte dintre luni
Mi s-au cam gătat cocenii
Ca și cei câțiva cărbuni
Stau sub țol și mă strâng ghem
Și de frig nu mă mai tem
Dar mă minunez de toate

Ce le văd și le trăiesc
Lucruri vechi dar minunate
Care veșnic se rotesc
Prin mult har Dumnezeiesc

Lună, an, deceniu, veac
Milenii și veșnicii
Nu-s timpuri să-ncapă-n sac
Căci diferă-n galaxii.

Primăvară, vară, toamnă, iarnă
Prunc fetiță, fată, doamnă,
Mugur, frunză, iarbă, fân
Se tot trec și iar revin

Legea-i de Domnul lăsată
Ea nu piere niciodată
Doar dacă le schimbă El
Atunci nu rămân la fel.

O-ntrebare mă frământă
Câți s-or înălța pe Stâncă? ! !
Câți oare rămân pustii
Câți trăiv-or bucurii
În nescrise veșnicii? ? ! ...

Aleluia îngeri cântă
Celui ce-a zidit natura
Toate-n ordine-au venit
Ordinea le dă măsura
Și doar omul se frământă

Și doar el îi schimbă rostul
Pe-un pământ ce nu-i al nostru
Când se-abat de la credință
Și o fac cu bună știință
Suferind în consecință.

De nu știi ce e-n Scriptură
Învață de la natură
Fiindcă-n ea poartă mereu
Amprenta Lui Dumnezeu
Și tot El le-a poruncit
Să se-nvârtă-n infinit
Ca să fie Cel Preasfânt
Și de-analfabeți citit.

Maria Despescu
februarie. 2022.
ALBAartă mereu
Amprenta Lui Dumnezeu
Și tot El le-a poruncit
Să se-nvârtă-n infinit
Ca să fie Cel Preasfânt
Și de-analfabeți citit.

Maria Despescu
februarie. 2022.
ALBA