Fariseii

Ne-a vestit cuvântul sfânt
Un miel blând, nevinovat,
Ce-și va da întreaga viață
Să schimbe-al lumii păcat.

S-a împlinit cuvântul
Și este cu folos,
Căci prin sângele vărsat
Am fost răscumpărați.

Dar...

Cine-au fost pârâșii Lui,
Oare voi v-ați întrebat?
Saducheii, fariseii,
Cei fără de Împărat.

Pârâșii Lui au fost mulți,
De ură și dispreț răpuși,
Nu iubeau Legea cum spuneau,
Ci o formă de evlavie aveau.

Ce-a fost va mai fi,
Cuvântul ne vestește:
De saduchei și farisei
S-a înmulțit pământul.

Ce atitudine ai, frate?
Ești smerit ori plin de zel?
Cel ce judecă pe alții iute
Și-L răstignește iar pe El?

Te iei de frați, te crezi mai sus,
Sau răstignești tu pe Isus?
Ești plin de milă și îndurare?
Stai lângă cei ce n-au iertare?

Le spui cuvântul cu blândețe
Sau gura ta îi pedepsește?
Îi judeci, îi lovești cu fapta
Pe cei ce nu-ți urmează cartea?

Nu pune legi fără iubire,
Nici obiceiuri fără rost.
Nu fi acel ce-L răstignește
Pe Domnul nostru Isus Hristos.

Gura ta ce răspândește —
Mângâiere sau doar legi?
Îi iubești pe cei căzuți
Sau le pui poveri întregi?

Iar unde nu este iubire,
Domnul nu e, oricât ai spune,
Și-n fața Lui, când tu vei fi,
Ușa deschisă n-o vei găsi.

Oprește-te, tu, cel ce știi,
Citește, roagă-te și fii
Un om ce nu se crede sfânt,
Ci se supune la Cuvânt.