text Poezii crestine

Fără Dumnezeu în viață

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Fără Dumnezeu în viață,
Un nimic doar poți a fi,
Ca o frunză dusă-n vale,
Ce-i sortită a pieri.

Poți avea palate-n lume,
Poți purta un nume mare,
Dar când vine ceasul nopții,
Inima tot goală-ți pare.

Poți zâmbi în fața lumii,
Poți părea nebiruit,
Dar în clipa încercării
Fără El... ești biruit.

Numai Domnul dă putere,
Numai El ridică iar,
Peste rana cea ascunsă,
Varsă pacea Lui și har.

Fără Dumnezeu în suflet,
Totu-i rece și pustiu,
Ca o candelă uitată
Într-un vechi și gol sicriu.

Când poverile apasă
Și necazul vine greu,
Numai brațul milei sfinte
Te mai ține-n drumul tău.

El e stânca mântuirii,
Sprijin sfânt la orice greu,
Fără El se pierde omul,
Cu El birui orice rău.

De aceea vino astăzi,
Nu trăi departe-așa,
Căci un suflet fără Domnul,
Nu găsește pacea Sa.

Când furtuna se ridică,
Și când norii vin grăbiți,
Doar cei sprijiniți pe Domnul,
Rămân tari și neclintiți.

Lumea trece ca o umbră,
Tot ce-i azi curând dispare,
Dar comoara strânsă-n ceruri,
Niciodată nu mai moare.

Mulți aleargă după slavă,
După aur și averi,
Dar la capătul cărării
Vor fi cei fără de cer.

Ce folos să ai de toate,
Dacă sufletul ți-e gol?
Fără Dumnezeu în viață
Scufundat ești în nămol.

Fericire-adevărată,
Nu se cumpără nicicând,
Ea se naște doar în suflet,
Prin Hristos cel viu și sfânt.

Când vei sta în fața morții,
Și nimic nu vei lua,
Doar credința ta în Domnul,
Te va mai putea salva.

Astăzi harul încă strigă,
Ușa încă s-a deschis,
Mergi pe urma despre care,
Numai Dumnezeu a scris.

Vino dar cu pocăință,
Nu lăsa timpul să treacă,
Căci doar Domnul dă și viață,
A ta inimă să-i placă.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>