Fără Domnul...

Fără Domnul...

Cât de slabă e făptura, ce-i creată din pământ,
De nu ar avea suflare și nu ar avea cuvânt,
Ar fi umbra care crește și s-ar spulbera în vânt
Și-o nălucă plutitoare fără Duhul Lui cel sfânt!

Fără Domnul nu-i putere, nici tărie, nici viață,
Toți am fi într-o pustie și-o prăpastie în față.
Ce se mișcă, totul trece fără dragostea Lui mare
Și ne-am stinge ca o lampă, pe a vieții grea cărare

De nu întindea El brațul, cu blândețe către noi,
Eram doborâți de valuri și poverile șuvoi
Dacă-am fi rămas în beznă, fără să-L privim în față,
Viața noastră ar fi o monstră și acoperită-n ceață

De nu ne găsea-n prăpăstii, între spini și bolovani,
Ne stinge-am in gura văii și loviți între șacali.
Dar Păstorul plin de milă, ce în dragoste a plâns,
Către noi S-a aplecat și la pieptul Lui ne-a strâns

Cu tărie, dintre valuri, viața noastră ne-a scăpat,
Gura lupilor oprit-a, rănile ni le-a legat,
A lovit furia mării și i-a-ntors a ei urgie
Viața noastră ne-a schimbat-o din durere, în bucurie,

Câtă dragoste și milă, ai avut, Păstor iubit,
N-ai lăsat pe cel ce strigă, ci la Tine L-ai primit!
I-ai făcut mereu dreptate, la lumină Tu l-ai scos
Și cântări i-ai pus pe buze, să Te laude duios.
Amin
Floarea