Fântâna

În arşiţa amiezii ca de jar
Şi-al focului încins parcă-n ţărână,
Trecea Isus spre Galileea iar,
Şi când a fost aproape de Sihar
A poposit acolo la fântână.

Era un puţ adânc, dar izvorând
Necontenit din vremi patriarhale,
Unde veneau într-una, rând pe rând,
Oameni şi turme, apă căutând,
Fluid vital pentru nevoi vitale.

Lângă fântână a-ntâlnit Isus
Pe-acea femeie ce-a venit la apă
Şi căreia, când "Dă-mi să beau" i-a spus,
I-a provocat uimirea de nespus,
Trecând de ce putea ea să conceapă.

Dar Domnul i-a vorbit cu glas duios,
Destăinuindu-Se pe îndelete:
Eu sunt Izvorul vieţii, sunt Cristos,
Şi cel ce bea din mine bucuros
N-o să mai simtă niciodată sete.

Ba încă cel ce îşi va potoli
Setea din ce-i dau Eu, din Apa vie, ,
El însuşi un izvor va deveni,
Izvor din care apa va ţâşni
Către viaţă, către veşnicie.
***

Cuprinşi de febra unor căutări
De ape dătătoare de speranţă,
În triste şi zadarnice-alergări
Fac oamenii neîncetat forări,
Dar Apa vie e la suprafaţă.

Haideţi să ne uităm către Sihar,
Exemplu viu avut la îndemână:
Fântâna potolea al zilei jar,
Dar pentru setea noastră după Har
Izvorul se afla... lângă fântână.

Amin
Vulcan, 6.07.2007