Facă-se voia Ta!

Facă-se voia Ta!

Mă înfățișez din nou,
La Tine, ca la un birou.
Vin să-Ți spun de dorul meu,
Cât a fost greul de greu.

Până când Tu, Dumnezeu,
Ai venit în drumul meu
Și, folosind Cuvântul Tău,
Ai schimbat destinul meu.

Intrând acuma în poveste,
De ce-a fost și nu mai este,
Vin acum să dau de veste,
Cât de mare Domnul este!

Înaintând fără speranță,
Am trăit întreaga viață,
Ținându-mă de-un fir de ață,
Ce mă ghida spre a Ta față.

Căci în rugăciuni prea multe,
Câteva, chiar zeci sau sute,
Spuneam ades în șoapte multe:
„Doamne, nu mai pot atâte!”

Însă chiar din osteneală,
Din valul ce-a venit năvală,
Inima-mi se-ndreaptă iară,
Către-a hainei Tale poală.

Și glasul meu sfios Îți spune,
Că prin vremuri rele, bune,
Tot ce am mai scump pe lume,
Va rămâne al Tău Nume.

Fiindcă tot ce-mi dă putere
Și în noapte mângâiere,
Este-a cununii nădejde,
Care nu se veștejește.

Tot ce mă ajută iar
Și mă spală de amar,
Este-al Tatălui meu har,
Pe care l-am primit în dar,

Când în valea umbrei morții,
A venit în toiul nopții,
Isus printre murdari și hoții,
Ce stăteau acol' cu toții.

Și de-acolo m-a salvat,
Când pe nume m-a chemat.
Eu de jos m-am ridicat,
Neștiind ce s-a-ntamplat.

M-am găsit apoi în nor,
Lângă Domnul salvator,
Care c-un glas iubitor,
Risipit-a al meu dor.

Am primit atunci iubire,
Când Te-ai aplecat la mine
Și-am pornit de-atunci cu Tine,
Către sfinte-n veci coline.

Și trăit-am fericit,
Lângă Tatăl meu iubit,
Care Fiul Și-a jertfit,
Ca să nu fiu nevoit,

Să stau eu numai în chin,
Până ce-oi gusta pelin
Și să-mi plece spre Divin,
Cele ce nu-mi aparțin.

Așa făcut-a Domn Hristos,
Când sub cerul luminos,
A băut, deloc sfios,
Oțetul din burete stors.

Și acela fu momentul,
Când s-a-ncheiat legământul,
Lăsând apoi gol și mormântul,
Dovada fiindu-I veșmântul.

Iar din această clipă,
Viața mea a fost ferită,
Nemaifiind pedepsită,
Căci căzut-a în ispită.

Isus Hristos, Mântuitorul,
A purtat El tot amarul
Și-a plătit pentru păcatul,
De la mine, de la altul.

De când pe nume m-a chemat
Și la mine S-a plecat,
Să îmi spună răspicat,
Că păcatul mi-a iertat,

M-am decis în astă lume,
Să dau totul pentru-a spune,
Toturor, fără rușine,
Despre marele Său Nume,

Ce și azi salvează vieți,
Inviind printre noi morți,
Ridicând din pat ologi
Și fiind văzut de orbi.

Astăzi glasul meu nu tace,
Pentru că Dumnezeu face,
Multe fapte minunate,
Fiind foarte perspicace.

Eu prin credință pot,
Și prin harul Lui ce-n tot
Mă păzește și de foc,
Să stau credincios pe loc,

Căci știu că al Lui răspuns,
Nu rămâne neajuns,
Atunci când norii i-a străpuns,
Ruga mea și tot ce-am spus.

Iară chiar de niciodată,
N-am să văd că se arată,
Ce inima mea așteaptă,
Am să stau neînfricată.

Știu că Domnul meu ceresc,
Cunoaște tot ce îmi doresc,
Însă mai mult cântăresc,
Cele ce îmi trebuiesc.

El cunoaște deplin totul,
Deci frica nu o să ia locul
Credinței, nici chiar de cuptorul,
Își mărește-ntruna focul.

Eu mă-ncred în Dumnezeu,
În prea mare harul Său,
Pentru că știu că, la greu,
Mă păzește brațul Său.

Înalț spre Tine-o rugă, Tată,
Și să fie ascultată,
Căci doresc ca viața toată,
Tu să fii în a mea barcă.

Valuri mari de vor veni,
Munții de s-ar despărți,
Pământul de ar pieri
Și focul de ne-ar înghiți,

Lasă-n noi ca să domnească,
Pacea Ta bună, cerească,
Inima să ne-o păzească,
Când soarele o să-negrească.

Timpul de pe urmă vine.
Eu nădăjduiesc în Tine
Și la greu, dar și la bine,
Și Te rog să fii cu mine.

Iar pentru tot ce va urma,
Tot ce-n drum s-ar arăta,
Te rog, ascultă ruga mea,
Dar facă-se voia Ta!

Amin!