Evoluția, spaima maimuțelor

Într-un vârf de copac 'nalt,
A ajuns din salt în salt
Și stă acum pe-o crenguță,
Cine crezi? Tata maimuță!

Însă jos lângă copac
Se leagănă-ntr-un hamac
Într-un ritm domol, ușor
Iubitul său puișor.

Lângă el, îngrijorată
Tristă, cu fața crispată
Șade buna sa măicuță
Cea mai frumoasa maimuță.

De când a devenit mamă
Are -o teribilă teamă:
Peste tot în jurul ei
Gorile și cimpanzei
Agitați și panicați
Aproape terifiați
Discută neîncetat
Că omu-a evoluat.
Și-ngroziți i-auzi spunând:
"Vom dispărea în curând.
S-ar putea până la anul
Să ne dispară tot neamul"


Iar măicuța, speriată
Chemă pe maimuța- tată
Și-i spuse încetișor
"Uite la-l nostru odor:
Ia vezi, seamănă cu noi?
Este pui de maimuțoi?"


El, cu băgare de seamă
Privește la pui, privește la mamă…
Și-apoi spuse: "Este bine.
Seamănă leit cu tine.
Puișorul e frumos,
Are păr negru, sârmos,
Are bot, labe, blăniță
Și mai are și codiță.
Deci, privind la amândoi
Spun că-i pui de maimuțoi."


Maimuța-mamă-n sfârșit
S-a luminat și-a zâmbit
Și a spus cu voce tare:
" O , Doamne, ce bine-mi pare!
Spun de acum cu tărie
Lumea întreagă să știe
C-a evoluției teorie
E o fantasmagorie."