Evanghelia falsă

EVANGHELIA FALSĂ

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"Fraţilor, -le zise Pavel- dacă cineva-ar veni,
Cu o altă evanghelie, cât de lesne l-aţi primi!
I-aţi deschide iute uşa, şi i-aţi zice:"Bun venit!"
Nu contează ce vă-nvaţă, doar să fie iscusit."

Evanghelia diferită are oameni străluciţi,
Fariseii de-altă dată, au trecut la pocăiţi.
Şi cu legea, şi cu harul, vai ce tare i-a-ncurcat,
Pe aceia care Pavel la credinţă i-a chemat!

Şi de-atunci avem cuvântul "anatema"(blestemaţi),
Sunt aceia care-nvaţă alte-nvăţături pe fraţi.
Altă evanghelie trece prin Corint şi prin Galaţi,
Solii care vin să strice, se dădură că sunt fraţi.

Îmbrăcaţi în piei de oaie, Doamne, ce cuvinte-aveau!
Şi prin adunări pe-atuncea, pe la fraţi le predicau.
Cu privire la mâncare, la slujire, la Sabat,
Despre Moise, despre lege, ei pe fraţi i-au învăţat.

"Dacă nu primiţi tăierea împrejur, sunteţi pierduţi!"
Predicau aceşti apostoli, legea cu a ei virtuţi.
Pentru ei, puterea, harul, nu erau valori cereşti,
Numai dacă ţii şi legea, eşti salvat, te mântuieşti.

Pavel, necăjit la culme pe aceste rătăciri,
Le-a spus fraţilor să ştie taina marei mântuiri.
Evanghelia curată este clară, fraţi surori,
Căci în ea vorbeşte Domnul, nu doar nişte muritori.

Pavel a primit mesajul de la Dumnezeu, de sus,
Şi cu-această Veste Bună, pretutindeni el s-a dus.
Însoţit de-a ei lumină, însoţit de-a ei puteri,
Evanghelia deplină zboară peste mări şi zări.

Evanghelia diferită, este după cum s-a spus,
Fără Duh, fără putere, fără slava Lui Isus.
Pe-atunci, ea a fost primită de o parte din popor,
Care s-au desprins de Pavel şi de harul iertător.

Pavel la Corint le scrie: "V-am făcut de cunoscut
Evanghelia sfântă, vie, cea dintâi, de la-nceput.
Şi vă spun: de veţi rămâne în Cuvântul cel vestit,
Veţi avea ca răsplătire, mântuirea, la sfârşit.

Iar de nu, de nu rămâneţi în a ei învăţături,
Aţi crezut să ştiţi, degeaba, taina Sfintelor Scripturi!
Nu prin lege, prin credinţă, mântuirea ni s-a dat,
Legea e doar o săgeată spre Hristos cel înviat.

Legea este numai umbra pomului adevărat,
Pomul vieţii este Domnul, care ne-a răscumpărat.
Harul deci, desăvârşeşte tot ce-n lege este scris,
Domnul ne-a salvat de jugul, şi de-al legilor zapis.

Unii însă nu ascultă glasul Domnului Isus,
Ei se duc din nou, se-njugă la al legilor apus.
Ce să faci? aşa-i poporul, după ce s-au pocăit,
Caută altă evanghelie, mai uşoară de-mplinit.

Caută solii care zboară, pretutindeni, peste tot,
Dar nu au nici-o putere, n-au credinţă în chivot.
Evanghelia diferită, este rece, fără har,
Deşi e la fel vestită, n-are-n ea căldură, jar.

De fapt, solii, vestitorii, sunt acei deosebiţi,
Ca şi-aceia de-altă dată, sunt nespus de iscusiţi.
Să schimbi haru-n desfrânare, asta este foarte rău!
Să laşi lumea-n adunare, eşti vrăjmaş cu Dumnezeu!

Evanghelia diferită, are-ai ei învăţători,
Care-i duc în rătăcire şi pe fraţi şi pe surori.
Ei s-au lepădat de Domnul, şi curând s-au alipit
De puterea necredinţei, şi spre lume au pornit.

Ei opresc căsătoria, unii s-au călugărit,
Şi bărbatul, şi soţia, în credinţă s-au răcit.
"Noi trăim aşa ca sfinţii...", dar copii unde sunt?
Doamne, câtă rătăcire mai există pe pământ!

Duhurile-nşelătoare caută soli, caută soldaţi,
Să-i înveţe lucruri moarte şi pe-adevăraţii fraţi.
Ei transformă rugăciunea în spectacol creştinesc,
Nimeni însă nu mai plânge când ei cântă sau vestesc.

Asta-i altă evanghelie, nu-i acea de la-nceput,
Care a vestit-o Domnul, şi în care am crezut.
Asta este deosebirea, sau aceia deosebiţi,
Care schimbă rânduiala, şi se dau drept pocăiţi.

Stă cu lecţia pe masă, căci de-acas's-a pregătit,
Despre har puţin îi pasă, harul e dispreţuit.
Evanghelia diferită are soli foarte ciudaţi,
Care vin şi se strecoară, cu fineţe printre fraţi.

Nu-s ca Petru sau ca Sila, în vorbire neciopliţi,
Fariseii cei iluştri sunt nespus de pregătiţi.
Ei anunţă dinainte: "ăsta e mesajul meu!"
Şi spunând aceste vorbe, şi-au făcut din fire, zeu.

Unde-i oare pocăinţa? unde-i fratele smerit?
Să vorbească prin credinţă, de putere însoţit!
Fraţilor, să ştiţi, nu-i glumă, lucrurile s-au schimbat,
Pocăinţa e păzită doar de cei bătrâni din sat.

În oraşele creştine, se adună mult popor,
Dar o altă evanghelie lucră în viaţa lor.
Eleganţă, fudulie, pocăinţa-i la pământ,
Oare-aşa a fost pe-atuncea neamul şi poporul sfânt?

Nu-i o altă evanghelie arătată la popor?
Prin trăirea, prin purtarea, neamului nepăsător...
Vin cu ciucuri, cu inele, parcă merg la "halloşeen",
Nu-s acestea vremuri grele? nu-i acesta duh străin?

Fac păstori, fac păstoriţe, fac, dar până într-o zi,
Când nuiaua judecăţii aspru îi va pedepsi.
Şi cu toate-acestea, Domnul cheamă şi pe-acest popor,
De pe căile pierzării, la credinţa sfinţilor.

Îndelunga Lui răbdare spune să ne pocăim,
Dumnezeu ne vrea viaţa, nu ne vrea ca să pierim.
Iar de vom rămâne-n jugul celora destrăbălaţi,
Şi nu vrem să ne întoarcem, vom fi anatemizaţi.

Parcă sufletul te doare când te uiţi la unii fraţi,
Care au purtat mesajul, iar acum îi vezi schimbaţi.
Şi la port, dar şi la vorbă, şi la felul de-a trăi,
Umblă numai după slavă, slava de-a se-mbogăţi.

Muncitorul de-altădată, azi îl vezi cu diplomat,
Şi cu noduri la cravată, parcă-ar fi un împărat.
Vezi surori, pe cap ciuntite, -altă dată prooroceau-,
Iar acuma sunt vopsite, şi pe alte trepte stau.

Când m-am dus prin România, duhul mi s-a-ntărâtat,
Ca lui Pavel la Atena, ce-am văzut şi constatat.
Am văzut femei sărmane, crescătoare de copii,
Cu dantura tot stricată, îngropate-n datorii.

Dar şi fraţii din palate, ce să spun? mai bine tac!
Şi aştept să văd cămila cum va străbate prin ac.
Vestea Bună mai răsună, poarta încă nu s-a-nchis,
Să ne-ntoarcem toţi la Domnul, să păzim tot ce e scris.

Să luăm cu noi toiagul, ca şi Moi se şi Aron,
Şi făclia, şi puterea ce-a-nsoţit pe Ghedeon.
Să luăm puterea sfântă, cum Isus ne-a învăţat,
Când vom merge cu mesajul, peste tot, în lung şi-n lat

E nevoie de trezire, de aceea să strigăm,
Să trimită Domnul harul, plini de Duh, să-l aşteptăm.
Strigă frate, strigă soră, strigă după ajutor,
Strigă să se-ndure Domnul, de întregul Lui popor.

Bartimeu cel orb, în zdrenţe, vrea să-şi dea cojocul jos,
Auzind căci astăzi trece pe la noi, Isus Hristos.
Magdalena cea robită, vrea eliberarea, fraţi,
Şi pe-acela din Gadara, din obezi să-l dezlegaţi.

Canceroşii şi leproşii, stau pe câmpuri părăsiţi,
Aşteptând să vină Domnul, ca să fie izbăviţi.
Evanghelia diferită, n-are un al ei mesaj,
Duhul Sfânt venit din ceruri, Duhul Sfânt ce dă curaj.

Iată marea judecată, oamenii sunt adunaţi,
După Evanghelia sfântă, păcătoşi-s judecaţi.
Căci sfârşitul omenirii doar atuncea va veni,
Când mesajul, Vestea Bună, peste tot se va vesti.

Şi pe rând, cu mic, cu mare, împăraţi şi cerşetori,
Vor privi Cuvântul care, i-a chemat de-atâtea ori.
Ce-ai să spui atunci, sărmane? dacă astăzi nu voieşti,
Să primeşti chemarea sfântă, sincer să te pocăieşti.

Tot ce-i scris în Sulul Cărţii, înainte îţi va sta,
Evanghelia va trece vers cu vers prin faţa ta.
Şi privind la cele scrise, sigur îţi vei aminti,
Multe din acele versuri, care rău te-or osândi.

"Şi pe-acesta, şi pe-acesta, îl ştiam, dar nu am vrut,
Am fugit de pocăinţă, iar acuma sunt pierdut!"
Cei mai chinuiţi din valea judecăţii de apoi, .
Nu vor fi acei din lume, ci căzuţii dintre noi.

Cei cu altă evanghelie, vor fi aspru judecaţi,
Căci a lor învăţătură, i-a-nşelat pe unii fraţi.
De fapt, Pavel lămureşte, sau apoi s-a corectat,
Că nu-i altă evanghelie, numai una ni s-a dat.

Petru însă lămureşte, că cei răi răstălmăcesc
Vestea Bună, adevărul, dar se pierd, se nimicesc.
Chiar un înger dacă vine cu un alt mesaj de sus,
Nu-l primiţi! căci adevărul este numai în Isus.

Cei ce au doar forma sfântă, şi se dau evlavioşi,
Nu primiţi a lor îndemnuri, căci ei sunt periculoşi.
Ei vorbesc despre putere, doar atâta, că vorbesc,
Dar când cercetează Domnul, tare se mai poticnesc...

Nu-i mirare -zice Pavel- că se dau drept slujitori
Ai neprihănirii sfinte, aceşti oameni hulitori.
Ei sunt stânci periculoase, care stau ascunse-n val,
Şi răstoarnă multe vase, care merg spre ţărm, spre mal.

Sunt şi stele cu renume, dar pe cer s-au rătăcit,
Erau cândva luminoase, când pe Domnul L-au slujit.
Ei sunt nori, dar fără apă, deşi sunt întunecaţi,
Apa mântuirii sfinte, în zadar o aşteptaţi.

Şi aşa, lăsând tăişul să străpungă şi să taie,
Când veni-va secerişul, arde-vor aceste paie.
Poate n-am vorbit pe placul celor care-s avizaţi,
Dar aş vrea să spun că Domnul, încă ne iubeşte, fraţi.

Lui îi este cu putinţă să ne schimbe, să fim grâu,
Dacă cineva voieşte, azi, căci mâine e târziu!
Cine vrea, şi cine-aude, astăzi să se pocăiască!
Asta este Vestea Bună, Evanghelia cerească!

Amin