Eu nu mă tem de marea tulburată

Eu nu mă tem de marea tulburată,
Ce din adânc doar valuri ridica,
Acel ce poate iar să le așeze,
E Domn... El e Stăpân în viața mea.

Oricât ar fi de reci... căldura sfântă,
O simt în viața mea eu azi mereu,
Căci Cel ce locuiește El în mine,
E Domn... El e Stăpân, e Dumnezeu.

Oricât ar fi de lungi eu știu că timpul,
E-n mâna Celui care m-a salvat,
A Celui care poate să le-oprească,
E Domn... El e Stăpân, e Împărat.

El poate valul mării să îl mustre,
El poate să-l trimită în adânc,
Căci toate se ascund atunci când Domnul,
Din ceruri doar rostește un cuvânt.

Eu nu mă tem de vremurile grele,
Ce-aduce adieri de vânt și ploi,
Acel ce mustră vântul dar și ploaia,
E lângă mine lupta când e-n toi.

El singur nu mă lasă niciodată,
Pe cale suntem doi astăzi mereu,
Sunt eu și-Acel ce toate El le face,
E unicul... preasfântul Dumnezeu.

El timpul poate-ndată să-l oprească,
Căci toate ce-s în cer și pe pământ,
În mâna Lui sunt căci El stăpânește,
Și inimii îi este El Stăpân.

Eu nu mă tem de vise ne-mplinite,
În ale mele Domnul este viu,
Sunt vise-adevărate care-ntruna,
Mă trec de-al vieții rece... gol pustiu.

Mă trece de adancul cel de mare,
De muntele înalt din calea mea,
În carul Său măreț de biruință,
Mă poartă... căci e Domn în viața mea.