Eu n-am vrut să scriu versuri

Eu n-am vrut să scriu versuri,

poeme și cântări

ce gâdilă urechea

și inima o-nmoaie,

ci-am vrut să rup zăvoare,

am vrut să sparg cărări

spre cer și libertate,

din iad și din noroaie.



Am vrut să-mbrac oștire

cu număr nesfârșit

din fiecare carte

să-mi plece o coloană

de luptători cu suflet

și braț nebiruit

pornind să spargă încă

o linie dușmană.



Din orice gând să-mi iasă

o sabie țintind

în cuib viclean de șarpe,

în inima de iudă

și-n mâna de satană

ce umblă uneltind

să fure munca celui

ce plânge și asudă.



N-am vrut să strig cuvinte,

ci-am vrut să trag săgeți

puternice și multe

cu negreșită țintă

am vrut să sun alarme,

am vrut să rup peceți

am vrut să-mpiedic răul

să fure și să mintă.



Cântarea-i numai forma

sub care-mi ies plecând

ostașii-acestei lupte

de-un suflet și-o credință

ce oricâți sunt, să meargă

coloane, rând pe rând,

să lupte-n orice parte

spre-aceeași biruință.



...O, dragi cântări a-mele,

plecați cum v-am dorit

în linii largi de luptă

pe-ntins din zare-n zare

și nu mai stați din drumul

viteaz și strălucit

decât când o să sune

Cereasca Încetare.



Luptați să nu ajungeți

în mână la vrăjmaș

și-ajunse, nu-i dați sprijin

în lupta lui vicleană,

păstrați-vă și scutul

și spada de ostaș

nălțând Solia Sfântă

și-n tabăra dușmană.



Plecați-mi, rânduri sfinte,

mai multe an cu an,

mai îndrăzneț, mai sigur,

mai ager în mișcare

cu fiece săgeată

sa-nfrângeți un dușman.

Așa să vă găsească

Hristos pe fiecare!