Eu n-am avut un tată

[10.11,19:16] Diana: Ce ești astăzi în gradina Celui care te-a sădit? ,
Ești un pom? , ești o neghină? , sau o floare ce-a-nflorit,
Ești un firicel de iarbă? , sau un spine încolțit,
Ce ești tu... si pentru cine-n viață astăzi ești rodit.

Ce ești astăzi tu sub soare? , raze ce a coborât,
În acele vremuri care, tu erai posomorât,
Ce mireasmă ai sub cerul? , pentru tine ce-a vegheat,
Tu coboară-te în tine, cercetează-te îndat.

Cine ești pe marea vieții? , valul când e ridicat,
Ești acel ce e statornic, sau tu ești un clătinat,
Înspre cine în furtună, îndreptat e ochiul tău? ,
Înspre lumea ce e moarte, sau spre viață... Dumnezeu.

Ce ești tu astăzi în vremea, care este de sfârșit? ,
Lepădarea-ți este treapta, sau e cea spre infinit,
O nadejde zbuciumată, stă în fața ta mereu? ,
Sau credința în putere, veșnicului Dumnezeu.

Cine ești în încercare? , timpul când parcă-i oprit,
Ești acel plin de iubire? , sau o stâncă de granit,
Ești o pasăre în zborul, ne-ncetat sub cer noros? ,
Sau sub nori îți pierzi speranța întâlnirii cu Hristos.

Cine ești? ... tu azi întreabă, inima ce-ți bate-n piept,
Rob pământul ce robește? , sau ești robul Celui drept,
Ești un felinar în bezna, pe pământ ce a venit,
Sau o umbră care astăzi, în zadar ea l-a umbrit.

Cine ești? ... întreabă astăzi, cerul care s-a deschis,
Și așteaptă el acuma, un răspuns... să știi, nu-i vis,
Domnul vrea ca de la tine, azi să afle cine ești,
Și în alergarea vieții, pentru ce te pregătești.

Pentru ce ți-e pregătirea, ce începe-n răsărit,
Pentru ce ți-e oboseala, ce o ai în asfințit,
Strângi comori, alergi prin lume, pentru ce... te-ntreab-acum,
Dumnezeu Atotputernic, care ți-a deschis un drum.

Tu oprește-te o clipă, cercetează-ți viața ta,
Al cui ești... răspunde-ți ție, până a te întreba,
Cel care mereu de grijă, El în viață ți-a purtat,
Recunoaște-ți astăzi statea, și vei fi de El iertat.
[10.11,19:34] Diana: Eu n-am avut un tată, el în a mea pruncie,
În ale mele brate, s-a stins și a plecat,
O pierdere imensă, atât de dureroasă,
Și azi mai doare rana, în urmă ce-a lăsat.

Am fost lăsat de mamă, când tatăl meu plecase,
Am devenit orfanul, de toți ce-i parasit,
Fără vre-un țel în viață, și fără de speranță,
Un singur într-o lume, ce m-a batjocorit.

Pe străzi întunecate, împins am fost întruna,
De fiarele ce viața, mereu mi-o sfâșiau,
Pe pietrele tăioase, călcam dar eu durerea,
Am învățat că-n viață, eu trebuie s-o beau.

Trecând mai multă vreme, cu-adâncile suspine,
Cu goluri care pieptul, mereu mi l-au umplut,
La o rascruce-n viață, în față-mi apăruse,
Un cineva în cale, cpe care nu l-am vrut.

El îmi întinse mâna, să-mi dea mie-ajutorul,
Dar teama care viața, în mine a sădit,
Mereu îl ocolise, pe Cel ce apăruse,
Dar El pe mine-o clipă, nu m-a mai părăsit.

Mi-a oferit o clipă, în care eu căldura,
Ce-n viață n-am avut-o, acol-am întâlnit,
Era o clipă-n care, de greul meu din viață,
Eu îl uitam și clipa, era tot ce-am dorit.

În e-am găsit iubirea, ce mult eu mi-am dorit-o,
Și ocrotirea care, nicicând nu am avut,
Atât de minunată, a fost acea-ntâlnire,
Cu-Acel care odată, să-l știu eu nu am vrut.

Azi nu ne mai desparte, nimic în astă viață,
Îmi este mie Mamă, și Tată mi-e mereu,
Cu mine e la bine, la greu este cu mine,
Acel ce mă-nfiase, El este Dumnezeu.