Eu, la cruce

În tristul şi sumbrul tablou de la cruce,
Încerc, intuind, locul meu să găsesc,
Gândirea îmi zboară, aievea mă duce,
Să-mi pun întrebarea: eu ca cine trăiesc ?

Mi-aseamăn trăirea cu ostaşii, cei care,
Umbriţi, apăsaţi de păcate şi vini,
În loc să mă rog, şi să-Ţi cad la picioare,
Te încunun ades, cu coroană de spini ?

M-aseamăn cu preoţii, cei mai de seamă,
Cu "măşti" de duhovnici, dar făţarnici şi răi,
Ce-Ţi aduc doar batjocuri, ce mint şi blesteamă,
La fel mi-e povara, pe umerii tăi ?

Mă pierd în mulţimea ce aleargă să vadă,
Pe Fiul luminii, dorind răstignirea,
Sunt dintre aceia, ce aleg să nu creadă,
Îl vreau pe Baraba, condamnând "nemurirea" ?

O fă-mă, sutaşul cel înfricoşat,
Convins de puterea, ce-o ai Tu mereu,
Să exclam cu putere: "cu adevărat,
Acesta e Fiul lui Dumnezeu" !

Şi Doamne, doresc neştirbită credinţă,
Să fiu precum Iosif, din Arimateea,
Fă-Ţi inima mea, pe veci locuinţă,
Închide-Te acolo, şi păstreză Tu cheia.

De-i târziu, să pot fi ca tâlharul din urmă,
Aminte să-Ţi aduci de mine, pe vecie,
Să-mi fii Păstorul ce mă cheamă-n turmă,
Când va veni, a Ta Împărăţie !


AMIN !