Eternele-mi poeme

Eternele-mi poeme nu-s astea de acum
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme;
și n-am ajuns acolo, sînt încă tot pe drum,
dar simt cum nerăbdarea
le-ndeamnă să mă cheme.

Dorita Primăvară nu-i asta de April,
deși, de orice dată, și-aceasta-i însorită,
deși mereu mă-ntoarce la anii de copil;
- mai am o Primăvară și Aceea-i cea dorită.

Nemuritoarea Harfă nu-i asta de acum,
deși și-aceasta poate că uneori mai pare,
deși pe cîte-o coardă mai are-un sfînt parfum;
- mai am o harfă, şi aia mi-e cea nemuritoare.

De-aceea nu-s eternele poemele de acum
deși mai au și-acestea ceva etern în ele,
căci încă n-au ființa de Dincolo de drum,
sînt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.

... O, da, va fi odată și Primăvara mea
și Harfa cea de aur, şi mîna strălucită,
și Sînul ce m-aşteaptă
- și-atunci îmi voi cînta
Poemele eterne, în Slava Nesfîrşită.