Ești ostenit în iureșul vieții

Ești ostenit în iureșul vieții
Și cazi adesea sub povara ta;
O porți mereu, din zorii tinereții,
Și-ti pare crucea zi de zi mai grea.

Și crezi că ești tot singur in furtună
Și valuri mari se tot izbesc în tine;
Privești cum nori asupră-ți se-adună
Crezând că numai înspre tine vine.

La geamul minții tale astăzi bat
Atâtea gânduri care dau semnal;
Fiori de necredință ce se zbat
Vrând să-ți aducă jalnicul final.

Încovoiat sub greaua ta povară
Ca un pipirig te-ai așezat,
Cu speranța că n-o să te doară
Sufletul de tihnă însetat.

Dar pe drumul vieții prăfuit
Tu te-ai așezat, crezând că-i bine,
Ce ușor ai fost de biruit
De păcat, crezând că se cuvine!

Și parcă ultima speranță
Murea în tine-ncetișor
Și fără nici o siguranță,
Și fără apă în ulcior.

Un fir se desprindea din tine,
Un ultim gând ce te-a condus,
Că totuși ajutor îți vine
Din partea Domnului Isus.

A început să dea lumină
În gândul tău răzleț, fugar;
Te-ai ridicat încet din tină
Căci Domnul te-a chemat în har.

Nu te-a lăsat peste putere
Să stai în praf acolo, jos,
Și-a ridicat a ta durere
Chiar Regele Isus Hristos.

Nu te-a lăsat sub norii grei
Ai deznădejdii să te zbați
Și te-a-ntrebat în taină: „Vrei,
Cu Mine valea să străbați?”

El mâna caldă ți-o întinde
Atunci când nu mai ai puteri;
Iar azi de tine doar depinde
Ca mâna ta să I-o oferi.

În vale, jos, va fi cu tine,
Te va conduce sus, pe munte,
Căci El în ajutor îți vine
Și peste valuri pune punte.

Fii înțelept, ascultă-I glasul,
De vrei cu El să moștenești!
Și în credință ține pasul
Ca cerul să îl dobândești.

Amin!

Autor: Veronica Bobu 21/11/2023