Ești o fiară, poftă...

Ești o fiară, poftă…

Tu, fiară care naști în noi
Dorințe multe și ascunse,
Tu, care zaci pe caldarâm
De gânduri multe, nepătrunse,
Îți faci din inimă pământ
Înfometat după neghină,
Și muști mereu din bietul om
Cu dinții tăi ca de jivină.

Din vremuri lungi, îndepărtate,
Te-ai strecurat păgână-n noi,
Și ne-ai lovit obrazul firii
Cu palma udă în noroi.
În umbră scrii cu gheara morții
Și-aduni dorințe ca la sfat,
Iar urma îți miroase-a moarte
Căci după tine tragi păcat.

Cu ochii vineți dai târcoale
Ca un blestem, tu zaci în noi.
De după ceafă prinzi și gândul
Și-ți torni veninul mai apoi.
Dulceagă faci să-ți fie poama
Acreala ei tu o strecori,
Prin sita firii noastre frânte,
Te-ai strecurat și nu mai mori.

Nu are iadul vre-un balaur
Înfometat ca-l tău gâtlej,
Că-n fuga ta plesnești privirea
Iar minte-a o faci ca un vârtej.
În spuma ta, ne speli și ochii
Ca două fete jos în râu,
Iar pentru mulți nu ai căpăstru,
Nu ai zăbală, și nici frâu.

În fața ta îngenuncheară
Destinul unui început.
Ai râs de omul slab din fire
Și sclavul tău tu l-ai făcut.
De-atunci aprinzi cărbunii morții
Sub legea ta căzut-au regi,
Și ai născut gemând frenetic
Dorințe și fărădelegi.

Te-ai pricopsit cu-n suflet care
Îl porți hoinar ca frunza-n vânt,
Vom împărți odată-n două
Și lespedea de pe mormânt.
Dar până-atunci găsi-voi milă
Prin har născut pe cruce sus ;
Te naști și mori în fiecare,
Eu mor de dor după Isus…

Viorel Balcan 12 iulie 2014