Este toamna

E toamna. Timpul e târziu,
petalele se scurg,
iar pasari calatoare în stoluri iar se strâng,
(fac opinii peste crâng).
Vântul sufla tare pomii pierd din frunze,
si lumea rautate revarsa de pe buze.
Norii plumburii anunt-o rece iarna,
când fulgii albi de nea încep din nou sa cearna.
Ierburi pe fânete tot mai rare verzi,
caci toate-au fost cosite si puse în gramezi.

E toamna, iar totu-n jur se pierde,
când nu mai e prin lunca,
nici pic de iarba verde.
E târziu.In jur natura parca, moare
când vezi atâta lume cum merge la pierzare.
Multi habar nu au ca toamna-i pe sfârsite,
(spune despre aceasta)
gândind la cele mai nevrute.
Viata ni-e plina de practici tot obscure,
ce fac pe cei din jur sa sufere, sa-ndure.

Este-atâta lipsa de bine si respect,
caci omul nu se vede ca-i bolnav, suspect.
Sunt noroade multe care nici nu stiu,
ca viata li-e seaca si arsa prin pustiu.
Se lasa dusi deavalma
asa cum bate vântul,
cutreierând prea lacomi
dupa bogatii,
Pamântul!

Afara sunt zgomote,
chiar uneori, ciudate,
ce dau de veste lumii ca iarasi,
vântul, bate.
Sufla-atât de tare ca multi sa înteleaga,
ca vine Strâmtorarea peste lumea-ntreaga.
Dar, omenirea vrea sa-i purtam tot chipul
dupa cum si Fiara adopta bio-cipul.

E toamna. Poate-i cea din urma,
când Pastorul vine pentru-aleasa turma.
El vine linistit, pe firamentul noptii,
sa-mparta rasplatire virtutii si dreptatii!


Vine, ascultati!
Fiti gata! Va treziti si va sculati.
Domnul nostru vine sa lege vânatai,
la cei ce-au suferit pe frontul dintre vai.
Treziti pe-ai vostri dragi, pe prieteni si pe rude,
fara sa va pese ca multi din ei vor...râde!
Caci vremea nu-i de somn...
vine în marire,
Slavitul nostru Domn.

E toamna prea târzie
nu-i timp de clipoceala...
sa facem cu pacatul o buna învoiala.
Si de-avem credinta treaza, vie,
vom fi culesi ca roade pentru Alesul Mire,
sa ne treaca pragul dincolo-n Nemurire.
Sa facem sa rasune ale noastre strune,
fiindca Domnul vine!
Vine sa ne-adune,
din vai,
de prin genune.
Amin.