Este calea azi o piață

Cerule... de ce tu oare, plângi cu-amar neâncetat,
De ce soarele răsare, cu un zâmbet întristat,
De ce luna dintre stele, trista este chiar și ea,
De ce? ... spune... de ce oare, nu te-ascultă nimenea.

De ce stau sub tine cete, ce se luptă între ei,
De ce se așterne ura, ce îi naște pe cei răi,
Printre cei care odată, ei făceau un legământ,
Cerule... numai cu tine, doritori de locul sfânt.

De ce oare nu mai arde dragostea de Dumnezeu,
Cerule... tu strigă tare, azi către poporul Său,
Lepădat este de fapte, a uitat ce a promis,
Este calea azi o piață, nu-i un drum spre Paradis.

Predicile-s pe hârtie, au tarif... dar și cântări,
S-au născut să ducă inimi, pe a lumii reci cărări,
Sunt spectacole în lume, mese pentru cei bogați,
Cerule... căci azi sub tine, cei săraci ei sunt uitați.

Hainele strălucitoare, în mai multele culori,
Sunt în adunări valoare, nu a cerului valori,
Cu mirese îmbrăcate, lumea cum le-a îmbrăcat,
La altar vin să primească, harul binecuvântat.

Cerule... deșertăciunea, azi sub tine s-a întins,
Inimi ce-s neroditoare, cu-a sa haină le-a cuprins,
De ce taci... aruncă ploaia, spală azi fărădelegi,
Dintre mii de mișcătoare, cele sfinte să le-alegi.

Tu deschide-te... și strigă, să trezești ce-i adormit,
Nu lăsa ca să coboare, un pământ ce-a-i întocmit,
Căci în vale nu e soare, este moarte și dureri,
Fă-l spre tine el să urce, doritor de-albastre zări.

Să nu taci în astă vreme, să strigi tare... ca să fii,
Auzit și de adâncul, cel ascuns printre pustii,
Să audă-ntreg pământul, cerule... chemarea ta,
Să-nțeleagă cât de-aproape, ești tu pentru-al înălța.