text Poezii crestine

Eroii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucian Cazacu
Eroii, mai întâi
nu mor printre tranșee,
ei au murit demult
pe câmpul unui dor,
acel dor de a scrie
o mare epopee,
trăind prin renunțare
la însăși viața lor.

Eroii, mai întâi
au jalea unei inimi
ce plânge pentru țară,
bolnavă pentru neam,
ciopliți din veșnicie
cu chip de-alese patimi,
fiind pe scena lumii
eroi fără tam-tam.

Eroii, mai întâi
împart aceeași pâine
cu cei loviți de soartă,
cu cei mai neiubiți,
jertfind, iubind și azi,
visând, crezând și mâine,
eroii-i fericesc
pe mulți nefericiți.

Eroii, mai întâi
persistă pe tărâmul
acelui gând constant
din sufletele lor,
că nu vor înceta
să urce caldarâmul
ținutului de veci,
păstrat eroilor.

Eroii, mai întâi
renunță la-ndoială
și-și poartă crezul trainic
pe mări sau pe uscat,
eroii nu sunt cei
cu-o falsă învoială,
ei luptă cum trăiesc,
trăiesc cum s-au luptat.

Eroii, mai apoi,
sculptată amintire
o vor avea în inimi
ce-i vor fi cunoscut!
Eroii-s printre noi,
vor fi și-n nemurire!
Eroii au murit,
iar alții s-au născut.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>