Eram copii

Eram copii pe dealurile-nfumurate,
Jucandu-ne-n zulufii copilariei zvelte,
Cu talpile goale neparandu-ne zilele mai lungi sau mai scurte
Si-n claca frunzisului pomilor ne ascundeam orizonturile.

Toti ne intrebau, ce-am vrea sa devenim?
Eram copii cand ne alergau suvitele pe frunte
Si ne zambeau cocorii in inceputul toamnei,
Cand pe peron mai suiera un tren suspinul despartirii.

Eram copii, eram copii…
Acum ne-au luat anii locul
Si maine ne este intrebarea:
Ce va mai fi? Veni-va oare Domnul?

De ne mustra pietrele acum,
Cand norii strang in bratele uitarii ploi,
Noi ingropam inimi de carne
In trandavia cantului de greier.

Eram copii la rautate
Si sub priviri viclene nu ne ascundeam.
Iertam usor…
Ca azi usor iertarea s-o uitam.

Zambeam sub imbratisarea mamei
Si ne-ntristam cand o vedeam plangand…
Azi uitam indemnul Mamei,
Ce ne-a nascut in crucea Omului durerii,
“Sa va iubiti unii pe altii.”

Eram copii… aminte sa ne-aducem,
Sa nu uitam copii sa fim.
Caci Imparatia o vom mosteni,
De-n pasii credintei de copil…
Il vom urma in cer pe Tatal.

Noi vom zbura ca si cocorii,
De n-om uita sa ne-ntrebam venirea grabindu-I;
Oare astazi Doamne, vei veni?
Caci multi au fost chemati…
Putini au fost alesi sa creada,
Putini au fost acei ce au zidit cu mangaiere
Si-au impletit cu dor mireasma impacarii,
Ce doar copiii-au fost in stare.
Aminte sa ne-aducem in plansul pocaintei,
Ca Tatal chipului balai cu prastia in mana,
Copii, El ne-a chemat sa fim…
La ura, cu bine sa raspundem.

Ca porumbeii pacii sa fim blanzi,
Iar de la serpi, doar intelepciunea s-o luam,
Lepadandu-ne pielea judecatilor firesti facute-n pripa.
Sa nu uitam… copii sa fim.