Eram căzut pe-o margine de cale

Eram căzut pe-o margine de cale,
Răpus de viață și de gândul greu,
Dar Tu ți-ai arătat a Ta-ndurare,
Și-ai mângâiat duios sufletul meu.

Eram învins de negura de ceață,
Ce-n fața mea întruna se punea,
Dar Tu ai hotărât Isuse sfinte,
S-apar-a Ta lumină-n viața mea.

Eram secat pe cale de putere,
În lupta cu văzduhul tulburat,
Dar cu iubirea Ta nemărginită,
Și cu putere m-ai înfășurat.

Eram într-un popas la o răscruce,
În deznădejde aruncat eram,
Mă înecam în lacrimile vieții,
Dar Tu nu m-ai lăsat când mă-necam.

Dar nici atunci când stropii grei de ploaie,
Ei mă loveau, Isus nu m-ai lăsat,
O rază ai trimis să mă păzească,
De stropi de foc să fiu eu apărat.

Eram căzut pe-o margine de cale,
Întins pe-adâncul mări-ntunecat,
Dar Tu m-ai scos la malurile mării,
De valuri m-ai trecut, să fiu salvat.

Oriunde m-ar fi dus cărarea vieții,
Nicicând pe mine nu m-ai părăsit,
În deznădejde Tu mi-ai dat credință,
Mi-ai dat lumină-n timpul cel umbrit.

Mi-ai dat mereu putere-n slăbiciune,
În neputință Tu m-ai ridicat,
În rătăciri și în necunoscute,
Pe calea mea mereu te-ai arătat.

Ca să pășesc pe urma cea lăsată,
De Tine-n vremea când ai pătimit,
Și orice greu Tu l-ai făcut să fie,
Ușor... pe cale când l-am întâlnit.