EPOPEEA CĂUTĂRII

EPOPEEA CĂUTĂRII
Is.26.9
Ah, sufletul meu Te doreşte
şi simt că-mi lipseşti uneori
ca macul ce-n lanuri tânjeşte
spre soarele-ascuns după nori!...

Păleşte şi duhul în mine...
Te-aştept şi Te rog să revii
privirea-Ţi din nou să m-aline
să cânt ca o harpă-n câmpii.

Ca cerbul alerg la izvoare,
ce curg limpezite din stânci.
Trimite-mi o rază de soare
din ochii Tăi blânzi şi adânci.

"Ce cauţi ?", mă-ntreabă şi luna
şi vântul oprit pe poteci.
"O inimă caut, doar una,
ce arde pe Golgota-n veci... "

Pojarul, suspinul şi dorul
eu nu pot oricui să le spun
căci Unul îmi este Păstorul
puternic şi veşnic şi bun ...

Pe-o cumpănă strâmbă odată
mi-am pus părtăşia de rai.
Dar vai, suferinţa-ndurată
nu-ncape-n potire de grai!...

Din zări fericite, senine,
Te-aştept, drag Isus, să-mi răsari
dând frâu mângâierii divine
ca stropii de ploaie cei mari.

Muşcat-am nătâng din momeală,
întinsă de şarpele vechi.
Mă doare lumeasca-mi răceală
şi-mi ţiuie vântu-n urechi ...

A mea pământească natură
lăstarii amari şi i-a scos,
scăpată de-a crucii tortură,
de-adâncul mormânt fioros.

Pe lemnul ocării deşarte
Tu n-ai şovăit nici-un dram
un drum să deschizi înspre moarte
şi firii ce-o am din Adam.

Te caut cu-o rugă-nţeleaptă,
din fire de rai o urzesc.
Ajută-mi, în vorbă şi faptă,
să pot lepăda ce-i lumesc.

Ce limbă va spune vreodată
o, Doamne, ce preţ ai plătit
de iad şi de-o grea judecată
să fiu, pe vecie, scutit ?

Cu Tine trecut-am prin moarte.
Prin harul iertării sunt viu,
a Duhului roadă s-o poarte
o viaţă de rob şi de fiu ...

Te caut, Izvor de putere,
ascuns printre gloate de sfinţi.
Tu poţi să-mi vorbeşti prin tăcere,
precum şi prin slove fierbinţi.

De-aş fi lângã Iov, pe cenuşă,
sau, poate, cu Iacov pribeag,
durerea spre slavă mi-e uşă
şi chinul spre glorie prag ...