Enoh

ENOH

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iată-l pe Enoh în spaţii, fiul lui Iared răpit,
Omul care prin credinţă a umblat şi a slujit,
Omul care de Grădină nu s-a-ndepărtat prea tare,
Căci Edenul fericirii mai avea în el izvoare.

Până la potop frumosul Paradis le-a dat speranţă
Lui Enoh, şi lumii care îl priveau de la distanţă.
Să nu-l fi-ntrebat sărmanii pe Adam, întâiul tată
Despre raiul fericirii, locul sfânt de altădată?

Despre vântul adierii printre frunzele din ram,
Glasul Tatălui din ceruri ce-l chemase pe Adam,
Despre pomul cunoştinţei şi de şarpele şiret,
Să fi fost acestea toate pentru cei dintâi, secret?

Nu se poate să nu spună un părinte, cât ar fi,
Adevărul trebuieşte povestit şi la copii!
Sigur că Enoh e unul mai profund interesat
Despre cele întâmplate, şi de cel dintâi păcat.

Despre glasul care cheamă, care iartă orice vină,
Sigur şi Enoh aude vocea sfântă din grădină.
Nu avem prea multe scrise despre cel dintâi erou,
Una ştim, că el, străbunul, a umblat cu DUMNEZEU.

Cum s-a pocăit, nu scrie, doar că trei sute de ani,
A umblat pe Calea Sfântă dând exemplu la duşmani.
Pe când cealaltă lume, ceilalţi cu gând stricat
De grădina frumuseţii foarte mult s-au depărtat.

DUMNEZEU mărturiseşte despre el că-I este fiu,
Binecuvântându-i viţa în acel stricat pustiu.
Duhul DOMNULUI îl face pe Enoh prooroc vestit,
Peste mii de ani el vede zilele de la sfârşit.

El zăreşte, el pronunţă marele eveniment,
Pentru cei din lumea veche despre Noul Testament.
Ascultaţi vă rog mesajul erelor îndepărtate,
Câteva fragmente scrise, ce-au rămas de-atunci păstrate.

Iată DOMNUL cu mulţimea, zeci de mii de sfinţi ai Săi,
Iată ziua judecăţii şi pedeapsa celor răi.
Iată în sfârşit sfârşitul veacurilor împlinite,
Când vor fi pe faţă date faptele nelegiuite.

Iată care-au fost acele supraomeneşti cuvinte,
Spuse de Enoh proorocul cu cinci mii de ani 'nainte.
Omul din a cărui spiţă s-au născut neprihăniţii
Noe, Avraam şi David, neamul sfânt, israeliţii.

El învinge prin credinţă necredinţele ivite,
Pe toţi uriaşii vremii, cu porniri nelegiuite.
Valea Eufrat e plină de popoare, însă vai!
Căci şi şerpii se-nmulţiră, de la şarpele din rai.

Forţa omenirii creşte însă numai înspre rău,
Au întors cu toţi privirea necinstind pe DUMNEZEU.
Toţi îşi năruiră calea, toate se înstrăinară,
Fiii lui Adam căzură în abatere murdară.

Atunci, DOMNUL dă sentinţă prin potop să-i nimicească,
Hotărârea e luată şi urma să se-mplinească.
Marele ocean vuieşte, dedesupt adâncul mare,
Lumea în curând sfârşeşte pentru fapltele-i murdare.

Cineva însă opreşte, DOMNUL care-i nepătruns,
Noe trebuia să vină, iar Enoh de chin ascuns.
Toate anunţau potopul, dar la timpul potrivit,
Marele dezastru vine şi pe toţi i-a nimicit.

Lumea a golit paharul, Noe a trăit fiori,
Iar Enoh cu mult 'nainte a zburat mai sus de nori.
Care nu va fi aidoma când ISUS HRISTOS apare?
Când lăsa-vom jos urgia ca Enoh zburând în zare.

Unii vor zbura, iar alţii, ca şi Noe prin talazuri,
Vor trăi fiorii fricii şi nespusele necazuri.
Căci întâi va fi răpirea, iar pe urmă vor veni
Peste tot pământul nostru mari pedepse şi urgii.

Focul va decide sorţii celor care-au mai rămas.
Prin necazuri, căci la DOMNUL ceilalţi s-au dus acas'.
Căci întâi e secerişul, după cum Cuvântul scrie,
Apoi unul dintre îngeri a cules întreaga vie.

Grâul sus, iar rodul viţei, toţi au fost în teasc zdrobiţi,
Despre credinicioşi e vorba, cei rămaşi şi cei răpiţi.
Sângele curgea şiroaie din acei rămaşi în vale,
Peste sutele de stadii, pân' la a cailor zăbale.

Bieţii şi-au pierdut răsplata cu Mireasa la un loc,
Mântuirea lor se pare că va fi ca şi prin foc.
Ştiţi că cele cinci fecioare după ce s-au deşteptat
Fără de ulei în vase, ca să caute au plecat.

Ele au venit să bată mai târziu, dar ce folos
Căci pe cele chibzuite le-a răpit ISUS HRISTOS.
Iată care-i biruinţa împotriva celui rău:
Ca Enoh veniţi pe cale să umblăm cu DUMNEZEU!

A umblat cu DUMNEZEU, despre el Cuvântul zice:
Că Enoh avea credinţă, dar avea şi fii şi fice.
Oare nu ştia soţia şi copiii şi cetatea
Că Enoh slujea pe DOMNUL şi înfăptuia dreptatea?

Multe le-ar fi spus în timpul sutelor de ani profetul,
Despre taina mântuirii, arătându-le secretul.
Însă după cât se pare, nici copiii, nici soţia,
Numai unul, Metusala, i-a urmat credincioşia.

Ceilalţi la urma urmei depre el au întrebat
Din cetate în cetate, însă nu s-a mai aflat.
DOMNUL a găsit cu cale să-l răpească, să-l strămute,
Ca să nu mai guste moartea după cele trei minute.

Aşadar Enoh trăieşte dincolo, în alte spaţii,
Pe meleaguri unde nu e moarte şi nici complicaţii.
Primul om de pe planetă care a străpuns eterul
A fost el, apoi Ilie, apoi Pavel mesagerul.

Trei astronauţi de seamă, cu navete spaţiale,
Au zburat spre culmi eterne ale lumilor astrale.
Nu i-a-mpiedicat furtuna, norii sau vre-un alt obstacol,
Nu, căci zborul sfânt, Răpirea, e o taină, un miracol.

Într-o clipă eşti acolo, iar în alta înapoi,
Tot aşa va fi şi-n clipa când vom fi răpiţi şi noi.
Nu există forţă oarbă să ne lege, să ne ţină,
Când va anunţa străjerul credincioşii toţi să vină.

Nici din spate, nici din faţă, cine poate să-i oprească?
Când veni-va însuşi DOMNUL dup-ai Lui ca să-i răpească.
Nimeni! vai, dar staţi o clipă! este-o forţă nemiloasă
Care poate să ne ţină, inima necredincioasă.

Înima ce nu se schimbă ori prin câte focuri trece,
Ea rămîne mai departe nemişcată piatră rece.
Când o parte lăcrimează şi se tânguie smeriţi,
Cei cu inime închise dau din umeri împietriţi.

Poţi să spui şi de răpire, şi de focul care vine,
Cei cu inimă de piatră n-au nici frică, nici ruşine.
Pot să strige mesagerii: "Vine DOMNUL! Ascultaţi!"
Când te uiţi atent la pleoape, vezi dormind surori şi fraţi.

Doamne, vino cu ciocanul care sfarmă stânci, şi-apoi
Pune inime de carne, şi puterea Ta în noi!
Ca să nu mai doarmă fraţii, fă-l pe fiecare-atent!
Să fim gata pentru clipa marelui eveniment!

Doamne, Duhul Tău Cel Veşnic facă pentru toţi trezirea,
Să putem străbate zarea când pe nori va fi răpirea!
Pân-atunci păşiţi 'nainte! fie drumul cât de greu,
Fraţilor, ca şi profetul, să umblăm cu DUMNEZEU!

AMIN