Elisaveta

Elisaveta
Luca 1
Era un preot, în Iudeea,
Ce Zaharia se numea.
Elisaveta e femeia
Care era soţia sa.

Şi cei doi erau fără pată
Înaintea lui Dumnezeu.
Trăiau curat şi niciodată
Nu încălcau cuvântul Său.

N-aveau copii, fiindcă nevasta
Din tinereţe stearpă-a fost.
Acum, deja era în vârstă
Şi îşi zicea că n-are rost

Ca încă să şi-i mai dorească.
Ea încetase-a se ruga
Să-i dea Domnul copii să nască
Deşi aşa mult şi-i dorea.

Dar într-o zi, când Zaharia
‘Naintea Domnului slujea
Aşa cum cere preoţia
Şi-n Sfânta Sfintelor intra,

Văzu lângă altar, de-odată,
Un înger care îi vorbea
Zicând: "Ruga-ţi e ascultată,
Căci iată, un fiu vei avea!

Elisaveta îţi va naşte
Un prunc ce te va bucura
Şi el pe mulţi îi va întoarce
La Domnul, la credinţa Sa".

Se-nspăimântase Zaharia
Şi nici să creadă nu putea.
"Acum, când şi eu şi soţia
Suntem bătrâni?! Cum voi putea

Să cred că asta nu-i poveste?"
"Eu sunt Gavril şi am venit
Ca să-ţi aduc această veste
Din partea Domnului slăvit.

Îţi zic, se va-ntâmpla aceasta!
Dar pentru că nu m-ai crezut,
Până îţi va naşte nevasta
Tu, iată, vei rămâne mut!"

Mulţimea aştepta afară,
Căci Zaharia-întârzia.
Iar când ieşi, cu toţi văzură
Că preotul nu mai vorbea.

El le făcea întruna semne
Şi tot norodu-a priceput
Că a avut o viziune,
Dar preotul rămase mut.

Peste un timp, însărcinată
Elisaveta s-a aflat
Dar s-a ascuns, că ruşinată
Era, deşi s-a bucurat

Că mamă şi ea o să fie.
Ocara nu şi-a mai purtat
Şi-a avut mare bucurie
Când de la Domnul a aflat

Înc-o minune: că Maria,
Deşi fecioară, va avea
Un prunc, care va fi Mesia
Ce-întreaga lume va salva.

Şi chiar atunci, în vremea-aceea,
Veni Maria pe la ea.
O-întîmpină cu drag femeia
Că-i era rudă şi-o iubea.

Şi de atâta bucurie
Pruncul în pântec i-a săltat
Ea zise: "Cum mi-a fost dat mie,
Şi Dumnezeu a aranjat

S-o văd pe mama celui care
Va scoate lumea din păcat?"
Avură bucurie mare
Că împreună încă-au stat

Trei luni, în sfântă părtăşie
În care s-au îmbărbătat,
Şi-au povestit cu bucurie
Tot ceea ce li s-a-ntâmplat.

Cele mai binecuvântate
Femei de pe acest pământ
Au fost de Domnul ajutate
Să stea-împreună un timp sfânt

Apoi s-au despărţit. Maria
Acasă,-n Nazaret plecă
Iar soţia lui Zaharia
Cu bucurie-întâmpină

Ziua când i se împlinise
Vremea să nască. Îl primi
În braţe-aşa cum îşi dorise
De-atâta timp şi îl numi

Ioan, iar soţu-acelaşi nume
Să-i pună şi el a dorit.
Şi s-a mirat întreaga lume;
Preotul iarăşi a vorbit!

I se deschise şi lui gura,
Pe Domnul binecuvânta.
Aşa povesteşte Scriptura,
Iar noi credem c-a fost aşa.

Li se făcu mare feciorul
Şi a ajuns mare prooroc
Toţi îl numeau Botezătorul
Că-n Betabara, într-un loc,

Lângă Iordan, venea mulţime
De oameni şi îi boteza
Zicând: "Vă pocăiţi, că vremea
E să sosească Mesia!"

Şi-aşa s-a împlinit cuvântul
Ce a fost de Gavril vestit
Şi a aflat întreg pământul
Că mântuirea a venit.

Aşa precum a fost odată,
Elisaveta, roaba Ta,
Fă şi din noi, o, sfinte Tată,
Femei care fac voia Ta!

Iar pruncii ce ne-ai dat, să fie
Glasuri ce strigă tuturor
Precum Ioan striga-n pustie:
"Isus Hristos e salvator!"