text Poezii crestine

Ecoul harului se-aude

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Ecoul harului se-aude
autor. Diana G. U.

Ecoul harului se-aude,
Un cânt de slavă e-auzit,
Un imn al izbăvirii sfinte,
Se-aude azi necontenit.

​Se crapă bolta în lumină,
Iar timpul stă, încremenit,
Căci Cel ce vine în mărire,
E Cel pe care L-am iubit.

​Nu vor mai fi suspine-n noapte,
Nici doruri grele de purtat,
Căci biruit-a fost chiar moartea
Prin Regele cel înviat.

​Privim spre nori cu nerăbdare,
Cu haina albă, cu Duh supus,
Doriți a părăsi pământul,
Și să plecăm spre Tine, Isus!

Lăsăm în urmă nori de zgură,
Și drumul greu și spinul des,
Căci prin a lumii strâmtorare,
Spre strălucire noi am mers.

Din greul nopții ce apasă,
Spre zori de zi privim acum,
Căci Domnul ne va duce-acasă,
Speranța ne e stâlp pe drum.

​Povara cade de pe umeri,
Iar trupul slab e înnoit,
Trecut-a vremea de suspine,
E ceasul cel mai mult dorit.

Din valea umbrelor de moarte,
Urcăm spre muntele de har,
Iar slava Ta de noi aproape,
Ne șterge ultimul amar.

​Se risipesc în mări păgâne,
Tristeți ce sufletul ne-au frânt,
Icântăm cântarea biruinței,
Ești Cel mai sfânt și dulce Cânt.

Răsare doar eternitatea,
Fără de umbră sau de chin,
Intrăm în sfânta Ta cetate,
Cu Tine-n veșnicii să fim.

Nu vor mai fi apusuri reci,
Nici temerile de sub pleoape,
Vom rătăci prin veșnicii,
Cu Dumnezeul nostru-aproape.

​Din lupte multe și suspin,
Ieșim la marea cristalină,
Să bem din râul de har plin,
Pășind în viața cea divină.

​O, ce lumină făr' sfârșit,
Va inunda o sărbătoare,
Când vom vedea că s-a împlinit,
Tot ce-a fost scris cu îndurare.

​În urmă totul s-a gătat,
Pământul vechi el va dispare,
Căci tot ce-a fost de îndurat,
E doar o cale trecătoare.

​Pășim pe străzi de aur pur,
În haine albe de splendoare,
Nu vor fi lacrimi împrejur,
Ci doar o veșnică serbare.

Se vede poarta de smarald,
Și strălucirea Sa de soare,
Simțim un suflu sfânt și cald,
Caci este-aproape-ndat apare

Nu-i vânt-acolo să mai bată,
Nici val ce trebuie vegheat,
Căci Slava Tatălui arată,
Că tot aici s-a terminat.

Iar heruvimi în coruri mii,
Îi cântă Domnului Isus,
Suntem și noi printre cei vii,
Căci am privit mereu în sus.

Se șterge urma cea de chin,
Și orice rană din trecut,
Sorbind din harul cel deplin,
Din tot ce ochiul n-a văzut.

​E pacea fără de sfârșit,
E liniștea de după greu,
E visul cel ce l-am dorit,
Să fim în cer cu Dumnezeu.

Se-aude glasul Lui cel blând:
„Veniți, voi, binecuvântați!”
Să moșteniți căci v-ați trudit,
Ceea ce-n lume ați sperat.

Rămânem toți în slava Ta,
Unde durerea a pierit,
Și-n veci de veci Te vom lăuda,
Căci drumul nostru s-a sfârșit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>