Ecoul Calvarului

Ecoul Calvarului

Ducându-Şi în spate crucea pe drumul către Calvar
Domnul Hristos era urmat, de-o mulţime de femei,
Ele-L plângeau şi-L căinau, pentrucă n-avea temei
Sentinţa de condamnare; Începea un timp de har!
Despre care-n plânsul jalnic, nu aveau deloc habar.

Fără murmur şi-n tăcere-n grija scump-a dragostei
Domnul Isus le-a vorbit să nu-L mai plângă-n zadar,
Ci mai de grabă să plângă, de greutăţile ce în amar
În viitor vor suporta, ca pedepsire a necredinţei.
Penrtu că n-au luat seama la cercetarea pocăinţei.

Căci Naţiunea Sa iubită, L-a contestat, L-a lepădat,
Şi n-a vrut să-I recunoască, misiunea-I salvatoare
În cei trei ani şi jumătate de vindecări şi de iertare,
Ci-n conjuraţie, preoţii cei mari şi procuratorul Pilat,
L-a-nvinuit şi judecat, cu moartea crucii condamnat.

Au decis prin răstignire, în zel demonic să-L omoare
Ca Naţiunea să-şi păstreze, coexistenta sa ca Stat,
Ce prin Cuvântul Domnului, a fost popor favorizat -
Dar Domnul la Calvar, a pus sigiliul Său de anulare
Prin existenţa ca popor, ''la neamuri'' făcând intrare.

Flavius Laurian Duverna
27 iunie 2012