ECLIPSA DE LUNA

Printre norii argintii ce plutesc mimând doar soapte,
Trece-a stelelor regina pentru-a da lumina-n noapte.
Maiestosul glob de aur sta pe bolta-ntunecata,
Sa reflecte-a sa lumina de la Soare contactata.

Acest astru rece-al noptii ce reflect-a sa lumina,
O primeste de la Soare când si bolta-i e senina.
Când sunt nori si e furtuna pe Pamântul rece jos,
Nu reflec-a sa lumnia de la astrul luminos.

Nici cand între ea si Soare se roteste-n cerc Pamântul,
Se întuneca de tot raspândind doar rece vântul.
Paralela din poema ce inspir-a noptii legi,
Imi va pune-n stihuri gândul ca si tu sa le-ntelegi.

Intre Soare bun si Luna când firescul se posteaza,
Astrul argintiu al noptii din lumina-si obtureaza.
Daca ce-i firesc si vechi îsi va interpune zdrente,
La îndemnul: “Fiti lumina!”va raspunde cu scadente.

Când acei ce sunt lumina nu mai stau privind la Soare,
Ei prin bezna de pacat pot fi stele cazatoare.
Si când cei ce sunt crestini cad mereu în compromis,
De la Soare sa n-astepte din lumina ce-a promis.

Când între crestini si Domnul, printul EU e ca rugina,
Toate-acestea or sa-ncurce între ei sa stea Lumina.
Insa de vom fi lumina în sezonul mort si rece,
Cu Isus al nostru Soare vesnicia vom petrece.

Caci aceasta-analogie între noi crestini si Luna,
Ne invit-a fi lumini sa fim vesnic împreuna.
Daca, între El si noi lumea vede slabiciuni,
Nu-L vor mai vedea pe Domnul printre aceste-ntinaciuni.

Când de Soarele dreptatii nu ne-ascundem printre nori,
Vom razbate printre stele pentru-a fi nemuritori.
Iar când sarea si lumina sunt pe Terra iarasi lipsa,
Astrul noptii se confrunta înc-odata c-o eclipsa.

Amin.