E vremea mulțumirii

E vremea mulțumirii, de orice încercare,
Căci toate sunt la capăt, curând se vor sfârși,
E vremea mulțumirii, îndată va apare,
Și-atunci pentru căință, vre-o vreme nu va fi.

E vremea cercetării, a faptelor pe cale,
A pașilor ce-adesea, pe ea au obosit,
A gândurilor care, trecutau și prin vale,
E vremea cercetării, ce astăzi a venit.

Așteaptă multe lacrimi, căința-i așteptată,
Căci vine clipa-n care, va fi un prea târziu,
E vremea curățirii, El vrea fără de pată,
Să fie-a noastră haină, chiar și-n adânc pustiu.

E vremea când se-alege, un rod al suferinței,
E vremea cântăririi, a tot ce am făcut,
Căci vine Cel ce este, în toate-Atotputernic,
Ca să sfârșească totul, s-aduc-un început.

E vremea ce-a fost scrisă, în care se aude,
Adesea glasul Celui ce-ndată va sosi,
Să fim doar plini de roade, căci vrea să le adune,
El vrea să ne înalțe, pe-un nor când va veni.

E vreme încă astăzi, dar este pe sfârșite,
La darul fără plată, cu toții să veniți,
Se-aud în depărtare, azi pașii... sunt aproape,
E vreme de-alergare, dar voi nu obosiți.

E vremea înserării, apun aceste vremuri,
Se vede-o licărire, se-aude-un glas ce-i sfânt,
Ce strigă sa fim gata, căci toate sunt la capăt,
El vine să ne-aducă, un nou cer și-un pământ.

Să fim cu toții gata, de marea sărbătoare,
Ce este azi aproape, sunt vremi care ne spun,
Că Domnu-ndată vine, osana... maranata,
E ultima azi vreme, ce-o-ntâmpinăm pe drum.