E vremea cercetării tale

E vremea cercetării tale,
Biserică de pe pământ,
De-i plină de necaz și jale,
Mai rabdă căci Eu vin curând.

Mai rabdă clipe de ocară,
Și în picioare să rămâi,
Iubește-mă ca prima dată,
Cu-o dragoste mereu dintâi.

E vremea cernerii de Mine,
Vestită ce a fost mereu,
Rămâi statornică în toate,
Ca tu să fii ca bobul greu.

Dezbracă haina de țărână,
Curată tu în toate fii,
Biserică... l-a Mea venire,
Nu vreau aici tu să rămâi.

E vremea scrisă... cea din urmă,
Cu greul ei ea a venit,
Dar tu încrede-te în Mine,
Căci Eu și moarte-am biruit.

Aș vrea să văd a ta credință,
Tu nu o pierde la sfârșit,
Căci vreau să-ți dau ție-o cunună,
Ce n-ar avea un veștezit.

E vremea cercetării tale,
Eu sunt Acel ce cercetez,
Și inima dar și rărunchii,
Tot Eu sunt Cel ce luminez.

Eu luminez cărarea vieții,
Aș vrea să văd pe ea de ești,
Și-n clipele cele mai grele,
Aș vrea să văd spre ce privești.

Tu nu te clătina sub valuri,
Nici în bătăile de vânt,
Căci sunt a timpului ce-ndată,
Se va sfârși pe-acest pământ.

Rămâi pe stâncă vegheatoare,
Privește peste munți și mări,
Căci Eu sunt Cel care îndată,
Voi apărea de după zări.