text Poezii crestine

E ușor când e doar soare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
E ușor când e doar soare, când cu zâmbete hrănești,
Inima și-a ta ființă, e ușor să mulțumești,
Dar de-ar apărea și norii, ce am face noi sub ei,
De vor apăsa pe umeri, de vor fi atât de grei.

E ușor să spui că-n viață, îl slujești pe Dumnezeu,
Poți să spui că-ți este slujba, pentru El și când e greu?
Căci sub razele ce-s pline, de căldură... e ușor,
Ca să spui că-ți este Domnul... Împărat, dar sub un nor?

E ușor când vremea-i bună, drumul vieții să-l pășești,
Să mergi numai înainte, pasul să nu îl oprești,
Dar atunci când valu-apare, cum de el în viață treci,
Crezi că Domnul e cu tine, sau tu crezi că te îneci.

E ușor când suferința, nu-i prezenta-n viața ta,
Ca să spui... până la capăt, eu pe Domnu-l voi urma,
Dar atunci când ea apare, care urmă o alegi,
Care-i grea de El lăsată? , sau în fața ei te-apleci.

Când apare vre-o furtună, vântul tare când el bate,
Care-i drumul... cel pe mijloc? , sau e cel ce se abate,
Care îl urmezi în viață, cel ce Domnul l-a urmat? ,
Sau acel ce-i amăgire, ce-i usor dar e pătat.

Ooo... creștine-ascultă astăzi, să știi Domnul nu așa,
Nu așa a mers pe calea, ce-a lăsat-o-n urma Sa,
El a mers pe ea întruna, și sub soare, și sub nori,
Și în miezul cel din noapte, și în zările din zori.

El nu s-a oprit vre-o dată, nici când biciul îl lovea,
A privit în sus când crucea, umerii îi apăsa,
Și sub lovituri de pietre, doar la tine s-a gândit,
Chiar și-nclipa când pe cruce-n cuie-a fost El răstignit.

N-a ales o mai ușoară, cale pentru viața Sa,
S-a gândit numai la tine, s-a gândit la viața ta,
S-a gândit ca azi creștine, să ai parte tu mereu,
Doar de izbăviri aduse, astăzi doar prin harul Său.

S-a gândit să ai tu parte, de o moștenire mare,
S-a gândit să-ți dăruiască, viața ce sfârșit nu are,
Și nu vrea El de la tine, decât tu... să îl iubești,
La sfârșit să poți tu totul, sus în cer să moștenești.

Nu alege astăzi calea, care este mai ușoară,
Ea nu urcă, ea e calea ce în beznă te coboară,
Pune-ți pasul doar pe urma, ce-a lăsat-o Dumnezeu
Chiar de-i grea, cu El de mână, pe-acest drum nimic nu-i greu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>