text Poezii crestine

E UN HAR

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri
Mi-e Doamne, sufletul aproape
De poarta către Tine. Mi-a rămas
Din clipele-n clepsidră adunate,
Un an sau poate-o zi sau doar un ceas.

Simt trupu-mi obosit, cum se frământă:
Ar vrea, dar nu mai poate să răzbată.
De parcă ar voi s-o ia la goană,
Dar poarta e mereu, tot încuiată.

Privesc spre-atâtea vise şi speranţe
Ce vor rămâne-n prag, neîmplinite,
La tot ce încă am şi vreau să dărui,
La-atâtea jurăminte nerostite.

O voce îmi şopteşte la ureche:
"Nu vezi că te-ai sfârşit? Eşti terminat!
La ce să te mai lupţi să mergi pe Cale
Cînd tragicu-ţi destin tu l-ai aflat?

Mai are rost să dai din tine însuţi
Fărâma de suflare ce-o mai ai,
Punându-i mai presus de tin’ pe alţii
Ca să-i slujeşti şi Domnului să-i dai?

Nu vezi că Cel ce-n mână ţine viaţa,
Nu-aude al tău plâns, ai tăi fiori?
Iar tu mai vrei ca să-L slujeşti? Mai bine
Întoarce-te şi bleastămă şi mori!!! "

Aşa-mi şopteşte răul la ureche
Voind din drum ca să-mi întoarcă pasul.
Dar el nu ştie timpuri şi soroace
Şi nici nu-i treaba mea să privesc ceasul!!!!!!!

Am învăţat că fiecare clipă
Aşa se şi cuvine-a fi trăită:
De parc-ar fi o ultimă suflare
Şi-o ultimă lucrare împlinită!!!

"Vegheaţi! - ne spune Domnul - e aproape,
Momentul cînd pe nori Eu voi veni!
Şi să trăiţi în fiecare clipă
De parc-ar fi atunci, ultima zi!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Din puțin, El înmulțește
Cât mai am încă putere,Din atât cât Tu mi-ai dat,Dăruiesc spre mângâiere,Unui om greu încercat!Nu e mult, dar din iubire,Îl slăvesc pe-al meu Cristos,Când pe chip văd fericire,Sunt atât de bucuros!Din... Citeste mai mult >>
Daca Tu , n-ai fi
Dacă Tu, n-ai fi…Alexandrina Tulics Album DestineDoamne, dacă Tu n-ai fi,zorile s-ar risipi,apa ar bătea mai tare,malul ce atit îl doare,nopțile nu s- ar albi,în raze trandafiriiîn dimineți cu zori de... Citeste mai mult >>
Există un loc
Există un loc de odihnăCu pomi și grădini minunateExistă un loc cu luminăÎn care există dreptate.Există un loc minunatUn loc al dreptății divineAcolo nu este păcat,Nici lacrimi, dureri sau suspine.Exi... Citeste mai mult >>
ÎN ASCUNS
De Domnul când am fost chematăȘi de ai mei înstrăinată,De poveri grele apăsatăDe gânduri rele înfășurată!Și dusă pe meleag străinCu oameni simpli cu destinDar printre ei a pregătitO soră frumoasă la c... Citeste mai mult >>
Rug
A tot bătut în poartă vântul crudCu stropi de primăvară timpurie;Mi se uscau pe sârme, amintiriDin viața mea trecută, pământie...A tot urcat spre cer, cu aripi de focVulturul cel pleșuv, bătrân de vre... Citeste mai mult >>
Aici pe pământ !
Aici pe pământ e-o luptă, și suntem toți prinși în eaDar Domnul ne dă putere, ca să ne putem luptaNu ne-a ajuns nici o ispită, să nu o putem depășiDar noi știm, mereu înainte, cum Domnul vom biruiChia... Citeste mai mult >>
Întărește astăzi Tată!
Întărește astăzi Tată, toți bolnavii care zacEi care te cheamă-n taină, și-n durere apoi tacCum te cheamă suferindul nu te chema cel ce-i bineCăci atunci în suferință inima-i se alipește de tineÎntăre... Citeste mai mult >>
Cu Tine...
Pășesc peste zile și aniCu Tine de mână pășescȘi viața îmi pare un cântecCăci Tu mă înveți să iubesc...Sunt clipe când ceru-i cu noriIar calea e plină cu spiniȘi-atunci mă ridici pe-al Tău brațȘi rana... Citeste mai mult >>
Prinde-mă de mână...
Prinde-mă de mână Doamne!Vreau prezența să Ți-o simtCăci e multă teamă-n lumeȘi sunt oameni care mint...Am nevoie Tată SfântDe a Ta călăuzireȘi de Duhul Tău cel SfântSă mă umple de iubire...Doamne, pr... Citeste mai mult >>