E soare pe cer?

E soare pe cer?
Avasilcai David

O față bătrână cu-aspect pământiu
Și ochii senini ca un cer sidefiu
Fără culoare , lipsiți de vedere
Și-ndreaptă privirea spre cer, dar nu-l vede...

Rostește o laudă, suspină duios
Al meu drag Părinte.., cât ești de frumos!
Căci nu am nevoie de ochi albăstrii
Spre Tine Isuse să pot a privi...

Căci inima mea, rănită așa,
Te știe pe tine, și dragostea Ta!
Și nu am nevoie de ochi albăstrii
Spre Tine Iubite să pot a privi...

E bine Stăpâne că nu am vedere
Căci dacă-aş avea, ce multe Ți-aș cere
Nebune și bune Ți-aș cere întruna,
E bine așa căci nu-mi pierd cununa...

Se-aproapie de el un altul, voios,
Privește amice,... cât e de frumos
Cerul abastru cu nori sidefii
Si raze de soare, ce par aurii

Nu pot!, îi răspunde cu glasul duios
Doar inima-mi știe cât e de frumos,
Și cred că nu știi, ce mult îmi doresc
Spre cerul albastru odat' să privesc...

Acesta-l măsoară din cap în picioare
Și-n inimă are un semn de-ntrebare
Ce-mi spui tu amice c-atât îți dorești
Doar cerul albastru odat' să-l privești?

Doar cerul albastru..., răspunde el blând
Atât îmi doresc cât sunt pe pământ...
Căci ce-mi folosește vederea s-o am
Dacă din dragoste n-am niciun gram...

Trece și vremea, trece ca vântul
Se duce bătrânul la cer către Sfântul
Se uită la cer și spune duios
Doamne Iubit,.. cât e de frumos...

Voiosul curând îmbătrînește
Privirea-i fâşneaţă de tot îi slăbește
Stă singur în parc, dorește să știe
E soare pe cer...? Sau norii sa fie?