E sărbătoare de florii

E sărbătoare de florii,
Atunci intra-n cetate,
Călare pe un măgăruș,
Isus... al nostru frate.

Când ramuri de finic rupeau,
Punându-i sub picioare,
Osana toți atunci strigau,
Strigau în gura mare.

Era de mulți întâmpinat,
Cu mare bucurie,
Cu toții Lui se închinau,
Strigau slăvit să fie.

Cu dragoste ei l-au primit,
Dar l-au împins la moarte,
Cu spini ei l-au încoronat,
I-au pus o cruce-n spate.

Chiar pe nedrept l-au judecat,
Bătut fără-ncetare,
De bice era biciuit,
Durerea era mare.

Cu pietre-au aruncat în El,
Cu hulă și ocară,
O suferinț-a suferit,
Era atât de-amară.

Urca desculț pe pietre reci,
Dar nu privea în spate,
Ca să salveze El a vrut,
Pământul de la moarte.

El era Cel care venea,
În zi de sărbătoare,
Când toți cântau... se bucurau,
Strigau ei osanale.

Ce-ndurerat era atunci,
Împins spre răstignire,
Durerea Lui ea ne-a deschis,
Un drum spre nemurire.

A pătimit și a luptat,
Cu-nfricoșata moarte,
El celor ce-s pe urma Lui,
Atunci făcea dreptate.

Cu sânge sfânt păcatul greu,
Spăla doar din iubire,
Pe cruce când el se scurgea,
Salvând o omenire.

Era El fiu de Dumnezeu,
Cel condamnat la moarte,
Prin moartea Lui El tuturor,
Atunci... făcea dreptate.
Amin