E noapte...frig...întunecat

E noapte... frig... întunecat,
Și vântu-ncet adie,
Un gând adânc ce-i tulburat,
El plânge prin pustie,
Căci liniște nu a găsit,
Oriunde-a căutat,
În zbuciumul de pe pământ,
Niciunde n-a aflat.

Sub stelele ce strălucesc,
El gandul... astăzi zboară,
Prin bezna nopții cu mult greu,
Se zbate... se strecoară,
El caută un loc ce-i plin,
De-acea divinitate,
Ce lui îi poate oferi,
Ce lumea n-are parte.

Trudit de-al nopții greu suspin,
În vreme rea sau bună,
El caută un loc plăcut,
Sub soare sau sub lună,
Un loc în care acel gând,
Ar vrea să odihnească,
Dar nu-l găsește pe pământ,
E-n slava cea cerească.

Se zbate printre picuri grei,
Ce cad ades de ploaie,
Vâslește printre ape mari,
Care se scurg șuvoaie,
E-un gând ce caută mereu,
Mai multă alinare,
Și pace căci el e cuprins,
De multă tulburare.

Se-ndreaptă spre un cer sublim,
Sub raze vii de soare,
Spre locul pregătit... în cer,
În care-i doar splendoare,
Azi gândul care-n zbor mereu,
Suspină-n alergare,
Căci el mereu de clipe vii,
Azi este-n căutare.

Aleargă el neobosit,
Spre-un țel ales odată,
De-a fi în veșnicii cu-Acel,
Ce lui îi este Tată,
Aleargă-n visele din zi,
Și-n nopțile venite,
S-aducă gândului mereu,
Doar hotărâri pripite.

Dar nu-și oprește el vre-o dat,
Avântul spre vecie,
Chiar dacă se vor ridica,
Nu-n val sau doi... o mie,
El vrea s-ajungă-n locul sfânt,
Acolo-n ceruri... sus,
Unde domnește-al său Stăpân,
Acela e Isus.