text Poezii crestine

E minunat

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sebastian Petru Bolba
E minunat ca să-l slujeşti
Pe Dumnezeu în viaţa ta,
De tânăr Lui să-i dăruieşti
Fără rezerve inima.

Este frumos când poţi să cânţi
Să-l preamăreşti pe Dumnezeu,
Spre ceruri sus să te avânţi
Din toată inima mereu.

E minunat să te închini
Şi să te rogi neîncetat,
Chiar şi atunci când cu mulţi spini
Duşmanii fruntea ţi-au brăzdat.

Este frumos când poţi s-ajuţi
Să-ntinzi o mână şi milos,
Să îi ridici pe cei căzuţi
Şi să te-asemeni lui Hristos.

E minunat când la necaz
Tu te îndrepți spre Dumnezeu
Și cauți să fi mereu treaz,
Chiar și atunci când ți-este greu.

Este frumos când pe deplin
Te dăruiești azi lui Hristos
Și-ncepi să fi balsam și-alin
Pentru cei slabi și căzuți jos.


E minunat când viața ta
O-nchini întreagă Domnului
Și pe dușmani îi poți ierta,
Făcând doar voia Tatălui.

Este frumos când pe pământ
Umbli de mână cu Isus
Și plin de Duhul Său cel Sfânt
Vei fi răpit în ceruri sus.

E minunat când ești salvat
De la moarte și pierzare,
Când de păcat tu ești iertat
Și mergi pe sfânta Cale.

Este frumos când biruiești
Ispita, pofta, pe cel rău
Și-n car de biruință ești
De neînfrânt cu Domnul tău.

E minunat ca să-I slujești
Celui ce „Minunat” se cheamă,
Părinte, Sfetnic Tu ne ești,
Cu Tine n-avem nici o teamă.

Este frumos cu Domnul meu
Blândul Păstor, Emanuel,
Cu El alături tot mereu
Spre ceruri mă avânt cu zel.


Ce minunat va fi-n cer sus
Când noi la dreapta Lui vom sta,
Și-l vom vedea-n veci pe Isus
Slujindu-l mereu pururea.

O, ce frumos, El vine iar
Să-i ia pe-ai Săi de pe pământ;
„La miezul nopții am s-apar
Vă voi răpi prin Duhul Sfânt!”

„Vegheați, fiți treji și vă rugați
Căci voi toți care M-ați urmat
Cu dragoste Mă așteptați,
Veți fi în cerul minunat!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>