E greu, dar nu şi imposibil

E greu, dar nu şi imposibil, să stai drept în aşteptare
Şi în asalturi rând pe rând - în depărtare,
Străbătând, prin voinţă, poftele de-afară,
Să te fereşti să-ţi clădeşti, cu unealta, o viaţă murdară.

E greu, dar nu şi imposibil, să faci la alţii bine
Răpit de bucurie să laşi totul de la tine,
Din punga ta să dai şi cea mai mică parte,
Fără troieni de nepăsare, fratelui tău s-o poarte.

E greu, dar nu şi imposibil, să asculţi de Dumnezeu în orice loc,
Să te detaşezi de ispite, cu tăişul lor de foc,
Purtat de aceeaşi rază, orele vieţii să-ţi bată liber şi vioi,
Să lucească, să vibreze şi prin valea de noroi.

E greu, dar nu şi imposibil, a-ţi conserva răbdarea,
Să nu simţi înfiptă-n suflet, nemângâiată, disperarea,
Să nu muşti adânc, fără distincţii, din îngrijorare,
Mergând, dintr-un soare spre alt soare, cu întristare.

E greu, dar nu şi imposibil, să ai o milă blândă
Şi revărsatele tale mişcări, fără margini, s-acundă,
În spirale nesfârşite, o dragoste neîncetată,
Care să ducă o viaţă neînvinsă, să nu se sfârşească niciodată.

E greu, dar nu şi imposibil, să-ţi păstrezi cugetul curat,
Să poţi să spui că o cunună înfloritoare ai purtat,
Că în credinţă, şi nu în vorbe goale, ţi-ai înălţat avântul
Şi că ai urmărit, cu vervă, să împlineşti Cuvântul.

E greu, dar nu şi imposibil, să ajungi în neatinsul Cer,
Să treci, ca o săgetă de aur, prin adâncul mister
Şi fermecat de armonia ce se deşiră cu vârtej – mereu,
Să poţi privi cu ochi nevinovaţi la lumina lui Dumnezeu.