E-atât de scurtă viața pământească

E-atât de scurtă viața pământească,
De-am înțelege toți azi ne-am grăbi,
Și-al nostru pas ce-i uneori agale,
Ar alerga, el nu s-ar mai opri.

Ar alerga să strângă mult mai multe,
Comori cerești, valoarea de le-ar ști,
Ființa noastră ce adesea spune,
Că nu mai vrea pe cale-a obosi.

E-atât de scurt un drum spre veșnicie,
Când va sfârși... niciunul azi nu știm,
Ce știm... că poate fi el azi sau mâine,
Mai știm că doar de veghe toți să fim.

El poate fi și-acu sfârșitul care,
Noi nu-l cunoaștem dar îl așteptăm,
Că-n el se vor sfârși aceste toate,
În care-nlăcrimați doar suspinăm.

E-atât de scurtă vremea dăruită,
De pregătire pentru-a-ntâmpina,
Un început ce astăzi El ne cere,
Să fim curați pentru a ne-nălța.

Cât e de scurt nu știm, dar știm că timpul,
În loc nu stă, aduce acea zi,
A cărei vreme e necunoscută,
Doar știm că ea îndată va veni.

Și-n ea nu va mai fi atunci nici vreme,
Nici clipe pentru-a ne mai pregăti,
Va fi o zi târzie pentru-a-ncepe,
Vre-o pată-n ea atunci a curăți.

Va fi târziu... târziu pentru-o trezire,
Acu noi haina toți să o spălăm,
Ca-n ziua când va fi târziu... spre ceruri,
În ea să fim toți gata să zburăm.