text Poezii crestine

E-această bucurie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicholas Dinu
E-această bucurie prevalentă
Ce mă-nsoţeşte zilnic, pas cu pas.
Smulgându-mă din lumea repetentă
Mă umple cu dogoarea ei ardentă
Şi nu-mi îngăduie o clipă de răgaz.

E-această bucurie triumfală
De-a fi născut din nou pe-acest pământ.
De-a nu trăi o viaţă rece, goală,
Ci, înrolat în a credinţei şcoală,
Să fiu legat de-al Domnului Cuvânt.

E-această bucurie adăstată
Pe inimă, pe suflet, chiar pe pleoape.
Dintr-un izvor preasfânt alimentată,
Îmi dă puterea vie, nevisată,
Să merg, ca Petru, curajos pe ape!

E-această bucurie germinândă
Ce naşte-n duh o nobilă viaţă.
De Dumnezeu mereu, mereu flămândă
Mă-nalţă din izbândă în izbândă
Punându-mi cer pe pământeasca faţă.

E-această bucurie hărăzită
Ce are-n ea un aluat ceresc.
De Mâinile străpunse plămădită
Îmi dă aripi spre zarea însorită
Să zbor curat, în zbor duhovnicesc.

E-această bucurie ce lipseşte
Celor ce scurmă, straniu, în noroi!
E bucuria care molipseşte,
Cu haina ei pe om 'l-înveşniceşte
Făcându-l apt Împărăţiei noi.

Această bucurie-i o nirvană
Ce n-o găsești în zgomotul de jos.
Ea curge plin din a Iubirii Rană
În sufletul spălat, fără prihană
Şi-aici o au doar sfinţii lui Cristos.


Oct.24.2006


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>