DUPLICITATEA REBECĂI

Cum la început creştinul prin Duhul se osteneşte
Şi umblând în ascultare în credinţă zilnic creşte
Tot aşa Isaac, Rebeca, au o bună căsnicie
Împletită cu speranţă şi cu multă bucurie.

Totul le mergea pe roate: câmpul şi semănătura.
Erau fericiţi întruna cum le prevedea Scriptura.
Filistenii-i pizmuiră pentru rodul însutit
Ce l-au strâns în anu-acela de Cel Sfânt mereu păzit.

Erau plini de bogăţie, de-atâta prosperitate
încât superstiţioşii nu-l doreau ca spin în spate.
Şi Abimelec, un rege, i-a zis: „Pleacă de la noi!
Eşti acum mult prea puternic de apare vreun război.”

A plecat Isaac de-acolo tocmai în valea Gherar
Să trăiască plin de pace în al Domnului sfânt har.
L-a-nsoţit mereu soţia şi mereu l-a sfătuit
Ea fiindu-i ajutorul preţios şi potrivit.

Nu puteau lucra pământul dacă nu aveau şi apă
De aceea slujitorii cu hârleţ şi cu o sapă
Începură să desfunde vechi fântâni de la Avraam.
Însă ei pentru aceasta s-au ales şi cu mult blam.

A intervenit o ceartă cu păstorii din Gherar
Ce-au crezut c-o să-i oprească dar a fost totu-n zadar.
Dar acolo-n zona-aceea unde nori nu prea se sparg
Domnul a lucrat cu milă şi le-a dat un loc mai larg.

I-a vorbit la Beer-Şeba lui Isaac spre-a-l ridica
Din descurajarea firii care iute-l copleşea:
„Eu sunt Dumnezeu cu tine cum am fost şi cu Avraam.
Îţi voi înmulţi sămânţa, nu primi al lumii blam!”

Şi-a zidit apoi altarul Domnului blândul Isaac,
O fântână pentru apă pe-al soţiei sale plac.
Robii săi lucrau cu râvnă, cu un foarte mare spor,
Şi-au adus multe foloase din munca de pe ogor.

Dar când fiii lor crescură pentru binecuvântări
Au plecat pe alte urme şi cu alte aşteptări.
Erau mari fiii aceştia: şi Esau dar şi Iacov.
Iară mama lor căzuse sub al muncii ei istov.

Esau, mai lumesc în toate şi destul de neglijent,
S-a apropiat de tată când Iacov era absent.
Tatăl îl ierta de multe neajunsuri de copil.
Iacov se apropia de mamă fiind parcă mai umil.

Ca soţie şi ca mamă Rebeca e-ntr-o dilemă
Ce nu are rezolvare că-i a dragostei problemă.
Soţul ea şi-l respectase dar pe Iacov îl iubea.
„Cum voi proceda?”, se-ntreabă şi în suflet suferea.

Dar deodată o solie ce-a venit pe-un vânt ocult
I-a şoptit uşor în taină: „Nu fi proastă! E prea mult!”
Şi-astfel pe nepregătite, cu răceala ei din spate,
A cedat nervos controlul căzând în duplicitate.

Şi de-aici ştim toţi traseul gândurilor sale rele
Cum îşi sfătuieşte fiul pe tatăl ca să-l înşele.
Pe moment e fericită, planul mamei reuşeşte.
Dar când se întoarce Iacov pe mamă n-o mai găseşte.

Nu ştim ce-a fost cu Rebeca când de fiu ea se desparte.
Nu-l mai vede niciodată, niciodată pân la moarte.
Ne-a cuprins compasiunea pentr-un astfel de final,
Parcă n-ai vrea să se-ntâmple ca să fie-un fapt real.
*
Domnu-n ceruri pregăteşte pentru noi cu mare dor
Fericirea fără seamăn: întâlnirea de pe nor.
Ne vom întâlni acolo când Domnul va împărţi
Mângâiere şi odihnă celor care-L vor sluji.