După zările albastre

După zările albastre, după soare-n răsărit,
După stelele ce-n noapte, strălucesc din asfințit,
Este locul plin de-odihnă, plin de pace... bucurii,
Pregătit pentru creștinii, ce au dor de veșnicii.

Dincolo de norii vieții, dincolo de-ngrijorări,
Dincolo de suferință, este-un timp cu primăveri,
Fără de furtuni sau vânturi, care bat azi pe pământ,
Căci acolo după toate, este-un loc ce-i veșnic sfânt.

După ceața ce dorește, a orbi priviri spre cer,
După porțile înalte, ce-s a cerului... de fier,
E-o câmpie veșnic vie, flori ce nu vor ofili,
Căci acolo niciodată, viața nu se va sfârși.

Este-un cânt de păsărele, ce nu obosesc în zbor,
El nu va sfârși vre-o dată, căci în cer e-un viu izvor,
Curge laptele și mierea, străzile sunt aurii,
Și iubirea ce domnește veșnic doar în veșnicii.

Este doar Dumnezeiescul, timp ce poate fi el plin,
De splendoarea ce o are, Dumnezeul cel divin,
După înălțimi de dealuri, este locul nevăzut,
Dar dorit de cei ce astăzi, doar așteapt-un început.

Cu mireasmă de iubire, așteptați sunt ei mereu,
Căci vre-o dată nu se stinge dragostea de Dumnezeu,
Este după vremi ce astăzi, au venit cu greul lor,
După trecerea de clipe care azi se trec în zbor

Se apropie în grabă, chiar de-i dincolo de zări,
Dincolo de prigonirea ce aduce doar ocări,
Astăzi doar puțin mai este, vine Domnul în curând,
Să salveze vrea poporul, care urcă doar cântând.