Dupa psalmul 121

Când ochii îi ridici spre munţi,
Şi meditând se naşte o-ntrebare
Ce răscoleşte inimi, încreţeşte frunţi,
De unde vine ajutorul, oare?

De eşti creştin smerit, ascultător,
Ce ţine sfânt, în suflet legământul,
Stai neclintit, că Domnu-i ajutor,
Cel ce-a făcut şi cerul şi pământul.

Nicicând piciorul nu va-ngădui,
Să ţi se clatine, mereu El te păzeşte,
Prin văi adânci sau mlaştini de-ai păşi,
Nu va dormi, şi nu te părăseşte.

Da, Domnul este păzitorul tău,
E umbra ta, pe mâna ta cea dreaptă,
Fii fără grijă, căci prin harul Său
Întotdeauna spre liman te poartă.

În vreme de-arşiţă, de te vei afla,
Fii calm, căci soarele nu te va bate,
Te va umbri El, cu răcoarea Sa,
Purtându-te spre ape nesecate.

Să ştii, dar, Domnul e mereu cu tine,
Oriunde te-ai afla, când vii, sau pleci,
Pe braţul Său puternic te va ţine,
De-acum, şi până-n veacul cel de veci!

AMIN