După norii albi ca neaua

După norii albi ca neaua, de pe cerul ce-i senin,
Pe-un tărâm al fericirii, doar de dragoste ce-i plin,
Este-n toi o pregătire, căci își va aduce-acasă,
Mirele a Sa iubită, care-a fost de El aleasă.

Se grăbește pregătirea, căci e mult... mult prea aproape,
Clipa din care-n vecie, nimenea nu-i va desparte,
Pe-Acel Mire care vine, de a Lui mireasă sfântă,
Care stă în așteptare, dăruită-ntruna-ai cântă.

Străzile sunt aurite, ca mireasa să pășească,
Doar pe ele sus ceruri, căci e viță ea regească,
Cu-al ei Mire la o masă, ea va sta în veșnicie,
Și purtată doar de brațul, Celui ce e viață vie.

Vor cânta coruri de îngeri, când mireasa-și va-nălța,
Când pe porți cu ea de mână, El în ceruri va intra,
Va fi mare sărbătoare, care nu se va sfârși,
Căci acolo doar iubirea, sus în ceruri va domni.

Vor fi vremi în care vremea, astăzi care o trăim,
Se va pierde, toți uita-vom, pe pământ cât suferim,
Vom fi lângă Domnul păcii, lângă Mirele ce-acum,
Își apropie venirea, se aude... e pe drum.

Vom fi cu Acel ce astăzi, pregătește locul sfânt,
Se grăbește căci dorește, să își ia de pe pământ,
Ce-i a Lui... a Sa mireasă, ce-i și ea în pregătire,
Ca să fie gata... demnă, de a Mirelui răpire.

După norii de pe ceruri, după stele, după soare,
Râurile fericirii, curg din sfintele izvoare,
Păsări cu-a lor triluri, cântă fără de sfârșit,
Căci e-un loc ce-i din iubire, pentru noi el pregătit.