Dumnezeul mântuirii mele

Dumnezeul mântuirii mele
autor. Diana G. U

Dumnezeul mântuirii mele, strigăt de jale îmi strigă inima. Îi spun să tacă... nu vrea. Se zbate.
Din mijlocul umbrelor te strigă ochii mei.
M-ai întins pe-adâncul de apă, mă hrănești cu boabe de nisip, cu valuri amare mă adăpi.
Cei morți îmi sapă durerea, cei orbi mă iau de mână, cei răi mi-au luat puterea... ia-mă de lângă ei.
M-ai aruncat în groapa adâncă să nu văd răsăritul, până când? ? ?
Mi-ai împrăștiat gândurile, m-ai închis în neputință, te chem Doamne.
Îți simt mânia, moartea își aruncă mirosul ca să mă ascundă de fața Ta... cu teamă.
Păzește-mi sufletul căci mă iubești, păzește-mi inima de rău căci Tu ești binele.
Ia aminte la mine, ia în brațul Tău slăbiciunea mea și zdrobește-o.
Acoperă-mă cu fața Ta.
Nu te supăra, nu mă da pradă urgiei, închide ușa batjicorei, gura celor ce-s în ea. Nu uita dragostea mea pentru Tine. Iartă-mă și nu mă nimici.
Adu-ți aminte de mine, du-mă la hotarul suferinței, urcă-mă pe munte ca să-mi auzi glasul.
Doboară puterea celor răi și nu mă lăsa.
M-ai pus lângă rătăcire să îi văd sclipirea, să îmi vezi pornirea. Valurile s-au năpustit, m-au întins în mormântul de unde parcă nu mă auzi.
M-ai lăsat singur, mi-ai îndepărtat sufletul în pustie ca să te strig mai tare... te strig.
Îndurarea Ta are temelia neclintită, arat-o astăzi ochilor mei.
Căci Tu ești bun.
Ridică-mi zidurile prăbușite, mâinile obosite, ochii aplecați.
Înveselește-mă căci la Tine am găsit mângâiere.
Amin