text Poezii crestine

Dumnezeu scriitorul vieții mele!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: FloreaAlexandra2003
Pe cioburi de sticlă îmi scriu suferința
Sperând să lipesc la loc paharul spart
În tumul plăcerii ce-l umple, se crapă și mii de bucăți de sticlă pe masă cad.
Pe stâncă de granit mi-am scris sentința
Și am sperat că într-o zi se va destrăma,
Am crezut că dacă o arunc în tumultuoasa vină a plăcerii se cufunda și acolo va rămânea.
Am scris pe nisip bucuria,
M-am gândit că valul de necaz va fi prea departe s-o șteargă,
Însă m-am înșelat atât, atât de tare.
M-am gândit să scriu în palmele oamenilor iubirea,
Am zis că vor avea grija de ea,
Dar nu am crezut ca o va sugruma dezamăgirea,
Iar ea s-a stins ca un ultim tăciune dintr-un foc ce mai că fumega.
Crezut-am că o va reaprinde iubirea, ce în alte palme iubirea mea am donat
Dar m-am trezit târziu, târziu înlăcrimat.
Am crezut că dacă scriu pe obraji, în îmbrățișări iubirea va fi deajuns, deajuns măcar,
Dar am întâlnit nefericirea, neîmplinirea iar.
M-am gândit să scriu pe inimă sentința, în gândul meu și-n viața mea
Că doar acceptând consecința, alegând Iubirea
Dumnezeu avea să mă elibereze de plata cea mai grea.
M-am gândit la atât de multe în drumul meu,
Pe multe lucruri am scris povestea mea,
Dar prea puțină valoare au, dacă nu am scris în palmele Sale trecutul meu
Ca El să ierte vina mea.
Acum nu mai scriu eu, uneori mă lupt să mai iau pixul și să scriu
Dar Îl las pe Dumnezeu să scrie tot viitorul meu,
Știu c-atunci când scrie El, e un viitor fericit.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>