Dulcele meu Domn

O Isuse dulce, dulcele meu Domn,
Ziua treaz şi noaptea suspinând în somn,
Sufletul meu cheamă chipul Tău cel blând,
Ziua treaz, Isuse, noaptea suspinând.

Fermecat de dorul dulcelui tău chip,
Pe-a chemării drumuri sufletu-mi risip,
şi în stropi de lacrimi inima mi-o ard,
Să-ţi aduc mireasma mirelui de nard.

Pe-al Tău drum, pe calea pasului curat,
Crinii cei mai albi şi scumpi i-am presărat.
De-atâţia ani de seri şi dimineţi,
Aştept, aştept Isuse, şi nu te mai arăţi.

O, Domnul meu, o, Mire minunat,
Nu-i de-ajuns suspinul cât eu am suspinat?
Nu ajunge plânsul pe care eu l-am plâns,
De nu-mi astâmperi dorul ce-n inimă-i aprins?

Nu-i destul de-aprinse-al dragostei dorinţi,
şi nu-s destule lacrime fierbinţi?
Oare nu-i de-ajuns că ţi-am dat inima,
De mai poţi să-ntârzii, şi mai poţi tăcea?

Nu-s de-ajuns de albi ai sufletului crini,
Ori acei ce-aşteaptă atâţia-s de puţini,
De a lor chemare şi lacrimi nu ajung,
De ţi-e drumul parcă zi de zi mai lung?

O Isuse drag, o Mire minunat,
Dorul meu te cheamă ziua ne-ncetat,
Sufletul meu ars te cheamă noaptea-n somn,
O, ascultă-l; vino, dulcele meu Domn!