Ducându-și crucea cu durere

Ducându-și crucea cu durere,
Încovoiat de răni ducea,
Al nostru Domn... plin de durere,
A omenirii cruce grea.

Cu fața plină de sudoare,
Pe dealul Golgota urca,
Înconjurat de-atâta ură,
Să-l răstignească ce voia.

Sub biciul aspru, sub ocară,
Iubirea se vedea mereu,
Nu era om... era El Fiul,
Era un Fiu de Dumnezeu.

Din dragoste rabda calvarul,
Din dragoste era tăcut,
Tăcerea Lui de altădată,
Ne va aduce-un început.

Ne-a ridicat o grea povară,
Sub pietrele ce îl loveau,
Ce-au fost cândva ele-aruncate,
De cei pe margini ce stăteau.

Pe nedreptate-n judecată,
Împins a fost, la moartea grea,
Pe cruce răstignit în chinuri,
Din El când sânge sfânt curgea.

Ducându-și crucea cu durere,
Cu fața plină de sudori,
Ne-a dăruit prin jertfa sfântă,
Al veșniciei calzi fiori.

A zămislit în noi iubirea,
Calvarul când urca cu greu,
Să fim născuți din Duh și apă,
Să fim născuți din Dumnezeu.

O Doamne mare, grea durere,
Tu pentru noi ai suferit,
Prin sângele ce-a curs din Tine,
Tu ne-ai iertat, ne-ai mântuit.

Deschis un drum ne-a fost prin Tine,
Spre slava cerului sublim,
Pe marea vieții nici-o clipă,
Nu vom opri... ci doar vâslim.
Amin