Drumul spre cer

DRUMUL SPRE CER ne-a deschis nou-o mână,
Întinsă pe cruce, atunci pe calvar,
Străpunsă de cuie, în mari suferințe,
Ca azi între noi să nu fie hotar.

DRUMUL SPRE CER netezit este-ntruna,
De sângele care s-a scurs pentru noi,
E sângele sfânt, ce ne spală păcatul,
El spală și haina, când vede noroi.

DRUMUL SPRE CER este drumul pe care,
Suntem azi cu toții conduși de Isus,
El este un drum ce sfârșitul îl are,
În viața ce-ncepe în ceruri... doar sus.

DRUMUL SPRE CER pe pămănt azi ne este,
Un drum care-i greu, dar cu noi e mereu,
Acea călăuză ce-ntruna-i prezentă,
Mereu ne conduce un sfânt Dumnezeu.

Rămânem cu toții pe drumul c-un nume,
Pe DRUMUL SPRE CER, în iubire uniți,
Iubirea frățească, doar ea ne va ține-n,
Picioare în vremea, când vom fi loviți.

DRUMUL SPRE CER ne va duce acasă,
Pe el de rămânem statornici mereu,
Și plini de credință când el ne va trece,
Prin văi și prin timpul vestit... timpul greu.

DRUMUL SPRE CER este-ngust dar puterea,
E mare a Celui prezent ce-i mereu,
Ușor vom păși, de vom crede că Domnul,
Și El a pășit pe-acest drum ce e greu.

Ca nouă spre ceruri, în viețile noastre,
Un DRUM ce-i SPRE CER să ne fie deschis,
Pe el să zburăm către Țara cea sfântă,
Ce are un nume... el e... Paradis.