text Poezii crestine

Drumul prin pustiu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zaharia Naomi
1. Văd de departe, pe-a mea cale,
Cum stă o groapă la pândit,
M-ademenește cu-ale sale,
Spre pasul greu și rătăcit.

2. Cel rău, cu vorbe îmbietoare,
Îmi țese curse, rând pe rând.
Promite cerul în vânzare,
Dar duce sufletul-n mormânt.

3. În ea-s plăceri fără măsură,
Tot ce-ar pofti un om cândva,
Dar orice dar e o făptură
Ce moartea-n sân o va purta.

4. Aur putrezit se-adună,
Cât poate lumea să cuprindă,
Rubine dorm sub grea țărână,
Iar safirele și-au pierdut a lor lumină.

5. Din toate zările-mpreună
S-a strâns o negură de fum,
Să spele omul, vrând minciună,
Cu-al morții amăgitor parfum.

6. În cerneala cea amară
Ce haina albă a pătat,
Se pierde inima ușoară,
Și chipul sfânt e întinat.

7. Prin inima pustiului umblu,
Pe nisipul fierbinte și pustiu,
Speranța-mi cade-ncet în scrum,
Sub cerul mut și cenușiu.

8. Obosită-mi este firea,
Puterea parcă s-a sfârșit,
Abia mai pot rosti simțirea:
„O, Doamne, nu mai pot... ” smerit.

9. Ecoul vorbei se destramă
Prin văi de dor și de suspin,
Iar inima, cuprinsă-n teamă,
Se zbate singură-n destin.

10. Privesc în jur și nu văd cale,
Doar praf și umbre pe pământ,
Doar ochii mei, în a lor jale,
Se-nalță tainic către Cel Sfânt.

11. Și-atunci, în liniștea adâncă,
Când orice glas părea pierdut,
Am auzit o șoaptă blândă
Ce o credeam pierdută în trecut:

12. „Nu te-am lăsat în încercare,
Nici n-am uitat de drumul tău,
Eu sunt izvor de alinare,
Și scut în ceasul cel mai greu.

13. Când slăbiciunea te doboară,
Amintește-ți că Eu sunt puterea ta,
Iar noaptea cea mai grea de-afară
Nu poate stinge steaua Mea.”

14. Atunci am prins din nou putere,
Cu pas smerit am înaintat,
Căci harul sfânt mi-a fost scăpare,
Și cu iubire m-a-mbrăcat.

15. Și chiar de groapa mă mai cheamă,
Cu-al ei venin și-al ei parfum,
Eu merg înainte fără teamă,
Cu Domnul meu pășind pe drum.

16. Că aurul lumii putrezește,
Iar slava ei se stinge-n vânt,
Dar cine-n Domnul nădăjduiește,
Va moșteni un cer preasfânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>